În contextul înghețurilor anunțate, agricultorii sunt îndemnați să nu grăbească lucrările de însămânțare

De mâine, vremea să reăcește brusc pe tot teritoriul R. Moldova, iar în nopțile de la începutul săptămânii viitoare sunt anunțate și înghețuri de până la minus trei grade. Aceste înghețuri de primăvară sunt un fenomen obișnuit și prezintă pericol în primul rând pentru livezi și mai puțin pentru culturile de câmp. Riscurile sunt minime, mai ales dacă agricultorii respectă tehnologiile și termenele de însămânțare, și numai în cazurile rare, când înghețurile apar foarte târziu, culturile de câmp sunt afectate considerabil.

„Înghețurile pot crea probleme acolo unde fermierii își asumă riscuri nejustificate și se grăbesc, fără a ține seamă de condițiile climaterice locale. Primăverile în țara noastră sunt imprevizibile și ninsorile abundente din 21-22 aprilie 2017 au demonstrat cu prisosință acest lucru”, au declarat reprezentanți ai Ministerului Agriculturii pentru Moldpres.

Specialiștii recomandă agricultorilor să nu grăbească nici lucrările de însămânțare.

„Perioada de semănat pentru porumb este 25 aprilie – 7 mai. În condițiile când începutul lunii aprilie se arată frumos, cu vreme bună, uneori fermierul se grăbește cu însămânțatul. Or, în această perioadă, niște ninsori sau înghețuri de minus 5 grade Celsius opresc dezvoltarea seminței, care stând în sol umed și rece începe a putrezi. Mare parte din suprafețele compromise în aprilie 2017, rămas în istorie cu ninsori abundente  s-a datorat direct nerespectării tehnologiilor”, conform MAIA.

Agricultorii afirmă că cerealele de toamnă practic nu sunt afectate de înghețurile primăvăratice, însă culturile de primăvară cer mai multă atenție. Fiecare cultură are perioada sa de semănare, în funcție de rezistență. Spre exemplu, mazărea poate ține la temperaturi destul de scăzute, chiar până la minus 8 grade, și poate fi semănată la începutul lunii martie, dar și în „ferestrele” de iarnă. Soia, dimpotrivă, este mai capricioasă și se va semăna între 27 aprilie-10 mai. Perioada de însămânțare pentru floarea-soarelui este 15-25 aprilie, iar pentru sfecla de zahăr – 20 martie-15 aprilie. Producătorii cu experiență, dar mai ales agricultorii profesioniști, cunosc aceste lucruri și nu-și vor asuma riscuri fără temei.

Conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în grupa fenomenelor meteorologice nefavorabile agriculturii, înghețurile și bruma ocupă un loc important. Acestea determină frânarea dezvoltării plantelor și încheierea prematură a ciclului de vegetație, iar în unele cazuri și moartea parțială sau totală a culturilor. Pe teritoriul Republicii Moldova, în aer înghețurile se pot produce în medie până la 21 aprilie, la suprafața solului – până la 6 mai. Pentru raioanele de nord și centrale, cea mai tardivă dată a observării înghețurilor în aer a fost 24 mai (1980), în raioanele de sud – 2 mai (1988). La suprafața solului înghețurile sunt posibile până la sfârșitul primăverii, cum s-a întâmplat în 1955, când a fost înregistrat un îngheț pe 1 iunie.

Coborârea temperaturii stratului de aer de la suprafața solului sub 0°C, în perioada de vegetație a culturilor afectează negativ dezvoltarea plantelor şi uneori, încheie prematur ciclul de vegetație, sau chiar duce la moartea plantelor.

Potrivit specialiștilor, înghețurile dăunează pomilor în plină floare, distrugând uneori aproape întreaga recoltă. Cei mai expuși pericolului fiind: caişii, piersicii, vișinii, cireşii, mărul, nucul şi alunul. De asemenea, sunt afectate şi plantaţiile viticole, îndeosebi soiurile timpurii.

Culturile de câmp, sunt afectate într-o proporţie mai mică de îngheţurile tardive de primăvară, având o sensibilitate mai redusă faţă de îngheţ. În marea majoritate a cazurilor, momentele critice din ciclul vegetativ (diferenţierea organelor de reproducere, înflorire, fructificare etc.) se produc în afara perioadelor de îngheţ. Numai în cazurile rare, când înghețurile apar foarte târziu, culturile de câmp sunt afectate într-o proporţie însemnată. Astfel, Ministerul Agriculturii și Industriei Aimentare reiterează necesitatea asigurării riscurilor de producție în agricultură. Reamintim că, statul subvenționează cu 70% din costul primei de asigurare (Legea nr. 183/2020 privind asigurarea subvenționată în agricultură).

Îngheţurile provoacă daune considerabile recoltei culturilor pomicole în perioada înfloririi. Probabilitatea vătămării de îngheţuri a florilor şi fructelor la cais constituie în medie 15 – 40% din ani, la celelalte culturi pomicole – până la 15% din ani.

Un pericol deosebit pentru viţa de vie prezintă îngheţurile tardive de primăvară după desfacerea mugurilor. Probabilitatea acestor îngheţuri pe teritoriul republicii constituie 10 – 30% ani.

Condiţiile locale, precum relieful, altitudinea și vântul, au un rol deosebit în repartiţia şi intensitatea îngheţurilor.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...