SCURT PE DOI | A cui e enigmatica mână care a dezlegat „presa liberă”?

Presa „liberă” e fericită că are voie, în sfârșit, să fie „liberă”, așa că s-a apucat serios de criticat guvernarea și chiar pe intangibila Maia Sandu, de zici că s-a întors lumea cu fundul în sus. Prin urmare, e absolut firesc ca cei care au fost forțați până acum să supraviețuiască în ghetoul mediatic să se mire și să se întrebe ce s-a întâmplat. Inclusiv să cadă pradă teoriilor conspirației.

A cui e enigmatica mână care a dezlegat „presa liberă” și i-a scos călușul din gură, lăsând-o să latre și să muște în voie? Dar mai ales cu ce scop?!

Că cei care leagă și dezleagă limbile în zona european-progresistă a libertății de expresie nu fac chestii d-astea așa, pur și simplu. Întotdeauna există un scop politic clar și o strategie pe termen lung. Care-i el, asta-i întrebarea.

Și nu, n-are Spânu atâta putere și nici Recean, chit că-i prezidențiabil, dacă-i adevărat ce se spune despre el. Ei îs jucători locali, dar „presa liberă și independentă”, ca și „societatea civilă proeuropeană” nu se subordonează localilor. Cu bani nu cumperi chiar totul, în cazul de față.

Urmează, așadar, să vedem ce se pune la cale și care vor fi următorii favoriți. Căci, din câte se pare, PAS, cu tot cu Maia Sandu, au cam zburat din cărți. Așteptăm să vină toamna!

Până atunci, să ne bucurăm pentru colegii noștri. Pentru libertatea lor efemeră!

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...