EDITORIAL | Când tăcerea te face complice la crimă. Cauza principală a „războiului cognitiv” este gunoiul de sub preș

Sâmbătă, 17 octombrie, fix în ziua în care vuia opinia publică, după apariția imaginilor cu refugiatul ucrainean care era cât pe ce să fie ucis de grănicerii ucraineni, s-a produs un caz aproape identic, tot pe Nistru și tot în raionul Soroca.

Alți doi grăniceri ucraineni au ajuns pe malul drept al Nistrului, în timp ce vânau alt biet cetățean ucrainean care și-a riscat și el viața trecând râul înot, pentru a nu fi trimis să moară în război. Și acești doi grăniceri ucraineni au fost cică reținuți de poliția noastră de frontieră „pentru trecerea ilegală a frontierei”. Cel mai probabil, au fost trimiși înapoi în Ucraina, ca și în cazul celorlalți doi, deși nu avem încă o confirmare.

În ceea ce-l privește pe cetățeanul care era vânat pe Nistru, a scăpat, din fericire, și el cu viață și se află (în siguranță, sper) în Republica Moldova, unde a cerut azil politic.

Vreau să atrag atenția însă asupra altui detaliu: despre primul caz, „sursele oficiale” ne-au anunțat abia a treia zi după incident și abia după ce imaginile filmate de martorii oculari au inundat internetul, fiind publicate de deputatul Costiuc.

Despre al doilea caz, „sursele oficiale” ne-au anunțat tot abia a treia zi, într-o seară târzie, când presa deja „moțăie”, și abia după ce informația a fost scursă în public de jurnalistul Vadim Ungureanu.

Dar credeți că am mai fi aflat despre ele dacă informația n-ar fi apărut în public așa cum a apărut? Cred că nu; în caz contrar, n-ar fi fost nevoie să treacă tocmai trei zile până la emiterea comunicatelor oficiale (mai ales că Poliția de Frontieră este destul de promptă la capitolul informare, ne bombardează cu comunicate despre orice fâs care se produce la graniță).

Cel mai probabil, au vrut să ascundă aceste informații. De ce? Pentru a nu da apă la moară „războiului cognitiv”, evident. Dar, în aceste condiții, este firesc să ne întrebăm: câte astfel de cazuri s-au mai produs și noi n-am aflat despre ele, pentru că „sursele oficiale” au ales să le treacă sub tăcere și n-a fost nimeni cu un telefon mobil pe malul Nistrului să le filmeze? Și câte dintre ele au fost cu final fericit?

Or, aceste incidente depășesc cadrul juridic sau politic și ating valori fundamentale legate de drepturile omului, solidaritate și responsabilitatea instituțională. Protejarea dreptului la viață al oamenilor care fug din calea războiului este o obligație umanitară supremă, iar abuzurile, mai ales cele comise pe teritoriul nostru suveran, trebuie condamnate ferm, indiferent cine stă în spatele lor.

Siguranța și demnitatea statului nu se apără ascunzând realitatea sub preș, ci asumându-ți adevărul, oricât de incomod ar fi el. Dacă tot veni vorba despre „războiul cognitiv”, „cea mai mare amenințare de securitate”, vorba Maiei Sandu.

P.S. De altfel, „tăcerea strategică” se aplică nu doar în acest caz, e o regulă deja pentru puterea actuală și pentru cei care o protejează, inclusiv presa lor și societatea lor „civilă”. Și voi vă mai mirați că lumea migrează pe TikTok și pe Telegram? Păi de unde din altă parte să se informeze, ca să înțeleagă ce i se întâmplă?!

Citește și 👇🏻

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...