Now Reading: EDITORIAL | Când viteza discursului premierului bate precizia cuvintelor. Tofan a vrut să lovească birocrația, dar a nimerit în Biserică
- 01
EDITORIAL | Când viteza discursului premierului bate precizia cuvintelor. Tofan a vrut să lovească birocrația, dar a nimerit în Biserică
EDITORIAL | Când viteza discursului premierului bate precizia cuvintelor. Tofan a vrut să lovească birocrația, dar a nimerit în Biserică
Premierul Vasile Tofan începe să fie perceput în societate drept un șef de Guvern care încearcă să vorbească pe limba oamenilor. Într-un stat în care limbajul administrativ a devenit de multe ori atât de complicat, încât cetățeanul are nevoie de traducător ca să înțeleagă ce face statul, intenția nu este deloc rea.
La urechea moldoveanului ajungi mai ușor cu vorbe simple decât cu fraze încărcate de jargon birocratic. Problema apare însă atunci când simplitatea se transformă în grabă, iar viteza discursului începe să înghită precizia ideilor.
Într-o emisiune la postul național de televiziune, premierul a criticat, pe bună dreptate, șirul de norme și standarde pe care trebuie să le respecte prestatorii de servicii stomatologice pentru acreditare, fie că vorbim despre instituții publice, fie despre cabinete private. Numai că, în viteza discursului său, specifică poate unui om de afaceri obișnuit cu meet-urile, board-urile și discuțiile rapide de business, premierul a ajuns să spună că printre condițiile pentru acreditarea unui cabinet stomatologic s-ar număra și existența unui „contract cu un preot”. Expresia este memorabilă și tocmai de aceea a și prins atât de repede.
Mai multe instituții media și portaluri au preluat declarația în titluri care au împins discuția de la birocrația medicală spre relația dintre stat, medicină și Biserică. În unele cazuri, titlurile au devenit extrem de manipulatorii și categorice și care vorbesc despre faptul că pentru a deschide un cabinet stomatologic ai avea nevoie de „binecuvântarea unui preot”.
Numai că aici apare problema. Norma nu spune tocmai asta. Standardele de evaluare și acreditare, revizuite acum un an, prevăd că „prestatorul de servicii medicale facilitează accesul pacientului la ajutor spiritual și moral din partea unui slujitor al religiei sale”. Diferența dintre această formulare și „contract cu un preot” nu este una de vocabular. Este diferența dintre o obligația concretă și o interpretare mult mai largă a ei.
Norma spune „facilitează accesul”, nu spune că prestatorul trebuie să angajeze un preot, să încheie un contract cu o biserică sau să aibă un reprezentant religios la cabinet. Și, mai ales, nu vorbește despre un anumit cult, așa cum a încercat să ne sugereze premierul Tofan. Textul se referă la „un slujitor al religiei sale”. „Sale” se referă la religia pacientului. Prin urmare, dacă un pacient este creștin, poate fi vorba despre un preot. Dacă este musulman, despre un imam. Dacă este evreu, despre un rabin.
Prin urmare, reducerea întregii prevederi la un „contract cu un preot” introduce o conotație confesională pe care norma, în forma în care este scrisă, nu o are.
Este posibil ca premierul să fi vrut să spună altceva și să abordeze strict multitudinea de norme ce împovărează orice persoană juridică. Este o întrebare pe care Guvernul are tot dreptul să o pună, ba chiar una pe care ar trebui să o pună mai des. Dar tocmai aici intervine responsabilitatea celui care ocupă funcția de premier. Un șef de Guvern nu vorbește doar la un meet cu echipa sa și nici într-o ședință a unui board. Fiecare formulare a sa poate deveni titlu de știre, poate fi distribuită pe rețelele de socializare și poate ajunge să fie percepută drept poziție oficială a Guvernului, iar atunci când subiectul este unul sensibil, cum este religia, în cazul de față, precizia devine cu atât mai importantă.
Viteza poate fi o calitate în business, în administrație și în comunicarea publică, însă, viteza fără o secundă de filtrare poate produce exact contrariul credibilității pe care premierul pare să o caute.
Aceeași simplitate cu însușirea de a fi direct poate deveni vulnerabilitate atunci când gândul este tradus prea repede în cuvinte. Mai ales în limba română. Unele expresii ale premierului poartă urmele evidente ale limbajului corporativ și ale calchierilor din engleză și rusă. Nimic dramatic în sine. Dar într-o funcție publică de asemenea rang, o jumătate de secundă în plus pentru a alege formularea exactă poate face diferența dintre o critică bine țintită și o gafă care eclipsează subiectul real.
Iar subiectul real, în cazul de față, chiar merită discutat. Este normal ca un pacient să aibă dreptul la sprijin spiritual dacă îl solicită? Desigur. Astfel de principii există și în alte sisteme medicale. Dar este rezonabil ca un cabinet stomatologic privat, unde pacientul vine pentru o consultație sau o intervenție și pleacă, de regulă, după câteva zeci de minute sau câteva ore, să fie evaluat după aceleași principii birocratice ca o instituție în care pacientul este internat zile sau săptămâni? Aici este întrebarea pe care ar trebui să o pună Guvernul. Nu dacă trebuie cabinetul să aibă „contract cu preotul” și nici dacă Biserica trebuie scoasă din medicină, ci dacă fiecare criteriu din acele zeci de pagini este necesar, proporțional și aplicabil în mod realist unui cabinet privat.
Premierul a vrut, probabil, să lovească în birocrație, dar în graba de a lovi ținta, a nimerit puțin alături. Pentru că, în administrație, ca și în medicină, detaliile contează – de minimis curat medicina.
Domnule premier, uneori cea mai bună strategie pentru a vorbi mai aprope de oameni nu este să vorbești mai repede. Este să lași o jumătate de secundă între gând și cuvânt. Pentru că și în politică, la fel ca în medicină, precizia nu este birocrație. Este o formă de responsabilitate.
