EDITORIAL | Ce semeni, aceea vei culege. Instituțiile statului, între tăcere suspectă și tupeu de ștabi sovietici

„Informați-vă doar din surse oficiale” – cu acest slogan de serviciu îi sâcâie insistent autoritățile pe jurnaliști înainte de a publica ceva. Ce se întâmplă, însă, când sursa oficială tace voit sau chiar ascunde deliberat informația? Aici, subit, funcționarii iau apă-n gură, iar presa recurge la alte surse, pe care statul, deseori, le contestă, dar care, în majoritatea absolută a cazurilor, se adeveresc.

Așa s-a întâmplat în recentul scandal despre intoxicația masivă cu Salmonella din Orhei, soldată cu un deces și 29 de persoane ajunse la spital. Informațiile au ajuns în presă „din surse” zilele trecute, în timp ce tragedia a avut loc încă la începutul lunii septembrie și despre care instituțiile responsabile ale statului, inclusiv Agenția Națională pentru Sănătate Publică, au tăcut mâlc.

Culmea tupeului e că ANSP, în loc să stea cu coada între picioare și să vină cu explicații despre întârzierea impardonabilă a relatării tragediei, într-un stil specific cinovnicilor sovietici s-a strofolit și a acuzat presa de distribuirea informațiilor neveridice, remarci cu care și-a început chiar comunicatul oficial. Păi dacă erau făcute publice la timp toate detaliile despre incident, mai existau interpretări? Mai apăreau oare „precizările oficiale”, dacă presa nu ar fi citat „surse neoficiale”?

În alt caz tace suspect și Poliția Națională, care nici până azi nu a venit cu informații despre împușcăturile de la o piață din Capitală, acolo unde au fost răniți doi bărbați în urma unor reglări de conturi. Presa, ca și în primul caz, a bâjbâit din surse ce s-a întâmplat, în timp ce IGP nu a confirmat și nici nu a infirmat printr-un comunicat oficial cele întâmplate. Important e ca acum jurnaliștii să nu fie acuzați cumva de „sursele oficiale” că au apelat la „sursele stradale”. Așteptăm să vedem dacă și aici vom avea un maraton al tupeului.

În urma acestor două cazuri condamnabile se întărește zicala că prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul și că tendința bolnăvicioasă a unei comunicări tupeiste și obraznice nu contenește în instituțiile statului, ai căror șefi, periodic, au zvâcniri frenetice la microfoane despre transparență și integritate.

Reciprocitatea este o simplă normă socială construită, în primul rând, pe respect. Nu poți cere transparență, când nu o oferi, mai ales într-o republică ce se vrea până în 2028 în UE.