EDITORIAL | Cu dinții sparți și pumnu-n gură, toți într-un /pas/ spre UE! (Scris în contextul demisiei în direct a jurnalistei Iulia Fiodorova)

Nicolae FEDERIUC

„Republica Moldova – stat independent și democratic” este o butaforie. „Stat” în cazul nostru e butaforie, cu atât mai mult „independent și democratic”. Suntem exact precum machetele de tancuri sau avioane, alea gonflabile, menite să creeze aparențe și să ducă lumea în eroare, pentru că, privite de la o anumită distanță, ele par autentice.

Exact asta este Republica Moldova – o butaforie gonflabilă, deoarece toate instituțiile, așa-numite democratice, din care este constituit acest stat, sunt pur imitative. Ca și principiile după care funcționează. Cu o singură excepție, care a existat până nu demult (până la guvernarea PAS), dar care nu mai există nici ea, respectiv, butaforia a fost compromisă practic definitiv.

Înainte să vorbim despre excepție, haideți să vedem ce înseamnă un stat democratic, după definiție, și-o să vedeți că noi n-avem așa ceva.

1. Statul de drept (când legea este deasupra tuturor, adică justiția este independentă, iar legile se aplică echitabil, fără a favoriza pe nimeni și fără interferență politică). MINUS! N-am avut niciodată stat de drept, cred că sunteți cu toții de acord.

2. Separarea puterilor în stat (când puterea legislativă, cea executivă și cea judecătorească funcționează în mod autonom, separație care previne abuzul de putere și permite controlul reciproc între instituții). Nu, nici așa ceva n-am avut niciodată, cu atât mai mult azi. Din nou MINUS!

3. Alegeri libere și corecte (periodice; transparente; cu drept garantat la candidatură; când votul este universal, egal și secret; fără fraude sau intimidări). Spuneți voi dacă s-a respectat vreodată la noi acest principiu, eu nu-mi amintesc. Poate doar parțial, uneori, dar aceste mici sclipiri sporadice n-au fost în măsură să ne garanteze alegeri libere și corecte. MINUS!

4. Pluralism politic și libertate de asociere (când există mai multe partide, organizații și opinii care pot concura și colabora liber, deoarece o singură voce nu poate domina spațiul public într-un regim democratic). Zâmbiți? Și eu. Așadar, MINUS și aici!

6. Societatea civilă și presa liberă (când există o societate civilă activă și vigilentă, care, împreună cu presa, apără libertățile și drepturile cetățenești, nu funcționează ca „câine de pază” al puterii (scuzați cacofonia) și portavoce a acesteia).

Of! Haideți să fim sinceri măcar cu noi înșine: n-avem noi o societate civilă autentică. ONG-urile care își arogă această titulatură sunt, de fapt, niște anexe ale unor grupuri de influență, politice și/sau ideologice (în cazul nostru ele-s conectate la rețeaua Soros), care-s folosite pentru a direcționa liber niște fonduri și finanța astfel proiectele de interes ale acestor grupări, reprezentate aici și acum de PAS. Altfel spus – spălătorii de bani și instrumente (geo)politice. Avem și niște mișcări cu adevărat civice, pe alocuri, doar că, de multe ori, ele nici măcar nu-s instituționalizate. MINUS clar și la societatea civilă.

Presă liberă? Însuși termenul a fost compromis, practic definitiv, de aceeași rețea Soros. Ca și ONG-urile, instituțiile media, cu mici excepții, sunt și ele niște anexe. Din păcate. MINUS!

7. Responsabilitatea și transparența guvernării (când aleșii și instituțiile statului își asumă public răspunderea pentru deciziile lor. Când există transparență bugetară, când se fac consultări publice și este asigurat accesul la informații). Niciodată n-am avut așa ceva! MINUS categoric.

Și, la final, un stat democratic este cel care garantează respectarea drepturilor și libertățile fundamentale: Libertatea de exprimare și dreptul la opinie; Libertatea de conștiință și religie; Dreptul la protest, întrunire și asociere; Dreptul la viață privată și protecție împotriva abuzurilor statului. Zbang! Cântă cucul, bată-l vina…, cum era acolo?

Așadar, ce putem alege de aici? Cred că „libertatea de conștiință și religie” s-ar potrivi nițel, dar să zici că ea e garantată de stat cred că-i prea mult spus.

Și ajungem la… „libertatea de exprimare și garantarea dreptului la opinie”, excepția la care m-am referit la început. Să știți că am avut așa ceva. Uneori mai cu scârț, dar oamenii, cu atât mai mult jurnaliștii, nu erau condamnați pentru vorbele și opiniile lor. Cel puțin eu nu-mi amintesc să fi avut astfel de cazuri în trecut.

Cenzură am avut, mai ales în cazul instituțiilor publice audiovizuale și oficioasele guvernamentale, precum și interferențe în politica editorială a posturilor, alea afiliate politic, că, mă rog, cine plătește ăla comandă muzica. Dar jurnaliștii au avut mereu de ales, dacă insistau să spună ce cred. Puteau schimba postul cu altul mai apropiat convingerilor lor, puteau să-și facă propriile platforme media, unde să spună chiar ce vor și cum vor.

Anumite intimidări, presiuni, au mai existat, dar delict de opinie, ad litteram, n-am avut totuși. Sancționarea presei sau a unor jurnaliști, prin intermediul instanțelor de judecată, adică atacuri prin proxy, am avut (inclusiv o mulțime de câștiguri la CEDO legate de acest aspect). Dar să-ți vină direct puterea politică și să te execute fără judecată pentru opinii incomode!… n-a fost așa ceva. Nici pe vremea lui Snegur, nici pe vremea lui Lucinschi, nici pe vremea lui Voronin, nici pe vremea lui Filat, Plahotniuc sau Dodon.

Singura flacără, mică și plăpândă, a democrației moldovenești, care, cât de cât, dădea o anumită legitimitate butaforiei, a stins-o Maia Sandu. Da, Maia Sandu și guvernarea ei au omorât și libertatea de expresie și de gândire. Au executat gândirea critică, în văzul întregii lumi! Fără probe, fără fundament legal, fără judecată!

Astăzi, jurnaliștii care nu se conformează liniei oficiale de gândire sunt cenzurați, presați, amendați, scoși pe tușă și blocați. Toate indiciile ne arată că, dacă nu se schimbă nimic, unii vor face și pușcărie degrabă, pentru opiniile lor „neconforme”.

Și, cel mai grav, au fost omorâte toate alternativele, nu mai au unde se refugia, nici măcar în internet, pentru a putea spune ce cred. Că și internetul vor, iată, să-l cenzureze. Jurnaliștii nu mai pot câștiga bani, nu se mai pot întreține, dacă vor să facă meserie și nu propagandă de stat. Asta-i cel mai trist. Ferice de cei care știu să facă și altceva și nu depind exclusiv de această muncă!

Așadar, Maia Sandu a pus capac definitiv democrației moldovenești. A dezumflat macheta gonflabilă și a lăsat-o boțită și terfelită la vedere. Finita la commedia, cum s-ar spune. Toți într-un /pas/ înainte, ne integrăm în …UIE. Să faci pe tine, nu altceva.

Apropo, ar mai fi bine să știți că astăzi, libertatea de expresie nu mai este finanțată de nimeni. Dimpotrivă, pentru ea trebuie să plătești tu însuți. Altfel n-o poți avea.

Așa că, dacă vorbim despre… cum se spune, deontologie, fiți și voi mai înțelegători, se descurcă fiecare cum poate. La deontologia cea adevărată mă refer, nu la codul lui Petrea Macovei. Ăla e bullshit.