EDITORIAL | Ioc demnitate la Comrat. Sclavul care se opune abolirii sclaviei

Elita politică a găgăuzilor, promotoare a unei identități poleite cu falsuri și amăgiri, nu încetează să lupte împotriva unor „sperietori inexistente”, cuibărite doar în mințile unor depravați, care au un singur scop – să interpreteze și să denatureze niște fapte, transformând istoria în politică.

Politicienii de la Comrat, care refuză să se dezbaiere de rolul de sclav al fostei metropole, continuă să dea lecții de istorie Chișinăului, în timp ce sunt repetenți pe propriul teren, acolo unde nu se obosesc în niciun fel să facă strategii bine gândite pentru promovarea propriei etnii, să înființeze vreo școală cu predare integrală în limba găgăuză sau să elaboreze planuri culturale pentru tinerii din regiune, care tot mai puțin vorbesc găgăuza, în favoarea rusei.

În stilul lor sfidător, o gașcă de politicieni de carton de la Comrat, membri ai Adunării Populare, anunță că se opun predării Istoriei Românilor și Universală pentru clasa a XII-a, fiind nemulțumiți de un șir de sintagme, precum „ocupație sovietică”, și indignați de unele relatări despre Ion Antonescu.

Problema e că aceste atitudini, deliberate sau nevinovate, sunt rezultatul infiltrării robotizate a unei construcții false chiar despre propria etnie, conectată la un singur „centru neuronic” – cel al deznaționalizării.  

Acești politicieni, care își slăvesc strâmb propriul neam în limba rusă, nu vor nici în ruptul capului să iasă din paradigma distrugătoare a ideologilor sovietici, care au creat identități distorsionate în tot imperiul prin plantări în subconștient a unei uri personale față de propria etnie și adeziunea la o așa-zisă lume sovietică, dominată de propaganda „lumii ruse”. Acești ideologi au stârpit o rădăcină autentică a acestui popor balcanic fără patrie prin inocularea unui sindrom de umilință și de grijă falsă din partea metropolei pentru o minoritate etnică. Evident, în cazul teritoriului dintre Prut și Nistru s-a lucrat destul de bine cu sperietoarea „jandarmului român sever”.

Așadar, în loc să se îngrijească de întărirea propriei identități, cu adevăruri incontestabile, promovate inclusiv de cunoscutul lor cărturar Mihail Ceachir, găgăuzii, mai ales decidenții locali, nu ezită pentru nicio clipă să recurgă la servila mentalitate impusă de vechiul stăpân.

După lungi decenii de sovietizare și rusificare, dar cu o generație de străbunici din perioada interbelică, care au manifestat un cumpăt și o simbioză frățească în raport cu românii moldoveni locali, actualii lideri găgăuzi așa și nu au înțeles că nu indignarea și lupta contra „istoriei românilor” le va aduce dreptatea și liniștea, ci combaterea indiferenței, slugărniciei și disprețului în raport cu propriul neam, cultură și identitate.

Iar procesul este într-un regres constant, demonstrat chiar de proaspătul recensământ, care arată că doar jumătate din cetățenii declarați găgăuzi folosesc de obicei limba găgăuză.