EDITORIAL | Mesaj pentru deputații PAS: integritatea nu se cumpără cu bani. Ori o ai, ori n-o ai

George IOSIPEditorial6 noiembrie 2026

De șase ani de zile PAS ne tot spune că a adus la putere spuma societății, cei mai buni dintre cei mai buni, specialiști extraordinari din toate domeniile, soldați ai păcii și neînfricați luptători pentru libertate. Europeni adevărați, cum s-ar spune. Un adevărat „new wave” politic. 

Și după ce i-a adus, i-a instalat în Parlament, le-a spus când și cum să ridice mâna, le-a dat funcții, mașini la scară, asistenți, diurne, prime și le-a aranjat pe creștete nimburi galbene și strălucitoare, dintr-o dată au descoperit că acești „oameni buni” au devenit peste noapte extrem de coruptibili. Buni, corecți, europeni, dar coruptibili, vulnerabili și șubrezi. Fix ca infrastructura digitală guvernamentală. 

Și ca să le taie pofta de a pune mâna pe ce nu le aparține au decis să le majoreze salariile. Da, domnule Grosu? Este? Că asta e narativul pe care îl rostogolește establishment-ul din vârful puterii: trebuie să le dublăm salariile deputaților, ca ei să nu fie tentați să fure. Asta zice și premierul Tofan și ministra Belous și înșiși deputații PAS care vor beneficia de majorări.  

Păi da nu-s ei buni „by default”? Nu le-a fost dezactivată, încă din setările de fabrică, tentația de a băga mâna în buzunarul altuia? Nu sunt ei fără de păcat politic, de-i pupați în frunte de dimineață până seara? Până și pe cei pe care îi dați afară din Parlament îi umpleți de laude și medalii. Și acum ce? Vă temeți să nu fie racolați de „actori statali străini” și să fie plătiți de ei?

Acum, dincolo de ironii, vă dați seama că e de noaptea minții ca un deputat să spună de la televizor că are nevoie de salariu mai mare ca să nu fie tentat să fure. Unde am ajuns? Unde ne-ați adus, ipocriților? 

Majorarea salariilor deputaților în prag de iarnă, când avem un deficit de șase procente din PIB, cu inflație în creștere, prețuri exorbitante la resursele energetice, nu e doar rușinoasă și nesimțită, e un scuipat în ochii celor care vă plătesc, în ochii capului plecat al poporului. Oamenii văd, știu și înțeleg asta. Oricât de mult ați încerca să justificați umflarea propriilor buzunare, nu puteți cumpăra integritatea cu bani. Și nici încrederea oamenilor. Iar dacă integritatea voastră depinde de salariul pe care îl ridicați, problema nu este salariul, ci voi.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...