EDITORIAL | Nu aprob, dar înțeleg pornirea jurnaliștilor de a se lansa în politică. Fauna o cere. Dar oare merită?

Încă un jurnalist s-a lansat astăzi în politică. A devenit președintele unui partiduț aflat în moarte clinică și e gata să intre în tocător. Nici nu aprob, nici nu condamn. E strict treaba lui. Mă uit la asta ca la un proiect, care inevitabil nu va avea sorți de izbândă și care va muri înainte să se nască. 

În R. Moldova, cu o populație de sub două milioane de oameni, masa critică de votanți care ar putea pune ștampila doar pe emoție e mult prea mică, e nesemnificativă. 

Dar înțeleg și pornirea jurnaliștilor, mai ales a celor experimentați, de a se lansa în politică. Ei se uită în jur la fauna politică de pe Bîc, văd cine și ce poate, care și cum mișcă, și își pun mâinile în cap. Ei sunt convinși că printre atâtea ierbivore, doar ei sunt gheparzii carnivori și potenți, care pot și vor face totul ușor, calitativ și repede. Dar cat de mult se amăgesc…

Oricât de deștept ai crede că ești, și poate că ești, în politică, de cele mai multe ori, câștiga altceva – un aliaj format din demagogie, populism, mulți bani și o capacitate înnascută de a minți fără scrupule.

Dacă deții aceste „calități” și „avantaje” ești pe „calea cea dreaptă”. Dacă nu, te vor înghiți ca pe un aperitiv. Fără nicio urmă de remușcare. Și vor mai și râgâi satisfăcuți la final. Exemple din astea sunt cu duiumul. 

Asta în condițiile în care nu ești doar un spoiler, o sculă în mâinile altora. Pentru ca dacă e așa, misiunea e clară și întrebări în general nu-s.