EDITORIAL | Paradoxul paradoxurilor: adepții războiului sunt exact cei cărora războiul le amenință existența

Zelenski a vrut garanții personale de securitate, atunci când i s-a cerut să coopereze cu americanii, în contextul negocierilor de pace. Anume personale a vrut, pentru că acordul privind mineralele nu acoperea acest aspect. Nu le-a obținut, prin urmare, a compromis definitiv relațiile cu administrația lui Trump, spre marea satisfacție a establishment-ului de la Bruxelles, care, la fel, are o mare problemă cu administrația lui Trump.

Astfel, Zelenski a înțeles că cele mai sigure garanții personale de securitate constau în rămânerea lui în funcția de președinte al Ucrainei, deoarece această poziție îi asigură pârghiile necesare. Așa că a folosit criza mineralelor pentru a zgândări simțămintele patriotice ale ucrainenilor și a le direcționa frustrarea împotriva americanilor, astfel încât să-și crească propriul rating. Prin metode clasice – război informațional. Pe acest fundal, pentru o perioadă scurtă de timp, a reușit să se reabiliteze în ochii electoratului, suficient cât să poată candida pentru un nou mandat de președinte.

Bineînțeles că situația creată va compromite și mai mult relațiile cu SUA, dar asta mai puțin contează, când vine vorba despre interese personale. Respectiv, negocierile de pace devin și mai complicate, iar pacea în Ucraina se amână din nou. De altfel, în condițiile în care candidează, Zelenski are nevoie ca războiul să continue, e singurul lui atu. Asta dincolo de faptul că starea de război îi oferă pârghii nelimitate de a suprima orice opoziție și anihila orice concurență.

Între timp, Ursula von der Leyne și Macron de la Paris vor să transforme UE în federație, dar pentru asta au nevoie de armată, lucru care nu se poate face de pe o zi pe alta. În plus, cum să construiești o armată și să-ți ții aproape partenerii mai mici din UE, fără o amenințare reală, adică fără un război, care să justifice necesitatea „consolidării sistemului de apărare”? De aceea, nici ei nu-s foarte încântați de ideea ca acest război să se încheie acum. Restul e beletristică. Respectiv, și aici interesele Bruxelles-ului oficial și ale administrației lui Zelenski se intersectează.

Putin este strâns între chinezi și americani și evită să adopte o poziție fermă, până nu devine clar cine dintre ei va fi mai marele dintre mari în noua lume multipolară. Pentru el războiul din Ucraina e o chestiune de rutină, dar și un test de rezistență pentru Trump, de aceea, e puțin probabil să-i vină în întâmpinare. Asta complică, din nou, negocierile de pace și prelungește agonia războiului.

Până și puterea de la Chișinău, care conduce „țara cea mai afectată de războiul din Ucraina”, nu are azi un interes real ca acest război să se încheie. Din nou din raționamente personale, adică electorale, pentru că, fără război, șansele de a păstra puterea devin nule.

Așadar, ne confruntăm astăzi cu un mare paradox – practic toate părțile afectate la modul direct de război (Ucraina, Rusia, UE și Republica Moldova) vor ca acest război să continue. Iar cei care nu sunt afectați la modul direct, exceptând criza de imagine, luptă din răsputeri pentru pace. Deocamdată luptă.

Dar ce se va întâmpla atunci când nimeni nu va mai lupta pentru pace și toți vor vrea război?