EDITORIAL | România, ne ajuți!?

Nicolae FEDERIUC

Imaginați-vă o familie în care, la un moment dat, părinții sunt lipsiți de drepturile părintești, sub pretexte inventate, iar copilul le este luat cu forța și dus la orfelinat. În toată această perioadă, părinții nu știu nimic despre copil și nu au niciun contact cu el.

Vine însă o zi în care orfelinatul se desființează, iar copilul ajunge într-o familie adoptivă. Acolo este tratat urât, părinții vitregi îl detestă, îl exploatează și-l umilesc. El însă nici măcar nu conștientizează aceste lucruri, i se par firești, deoarece toată viața lui a avut parte de tratamente similare. Uneori, în momente de suferință extremă, își amintește cu nostalgie de vremurile când trăia la orfelinat. Deși administrația era foarte strictă și dură cu ei, cel puțin acolo nu era singur.   

Într-o zi, părinții biologici ai copilului dau de urma lui. Îi descoperă familia adoptivă și intră în contact cu ea. Părinții vitregi nu sunt foarte încântați însă, deoarece se tem că aceștia vor încerca să le ia copilul, iar în acest caz vor pierde alocațiile pe care le primesc pentru „îngrijirea” lui.

Copilul nu-și cunoaște părinții adevărați, nu și-i mai amintește. Simte în adâncul sufletului că ceva îi leagă și parcă ar fi tentat să se apropie de ei, însă acasă i se spune să aibă mare grijă, deoarece părinții biologici i-au făcut foarte-foarte mult rău, când era prunc, de asta au și fost lipsiți de drepturile părintești. De altfel, aceeași istorie o auzea deseori și la orfelinat.  

Părinții și-ar lua înapoi copilul, dar legea nu le permite. Li se spune că asta ar fi posibil doar într-un caz: când copilul va decide singur să se întoarcă la familia lui adevărată. Dar el ezită, după cum vă spuneam, deoarece i-au fost deformate gândirea și percepțiile…

Mai departe, se întâmplă cam următorul lucru: părinții vitregi trag cât pot din părinții biologici ai copilului. Le cer bani, le cer favoruri, le cer să intervină pe lângă alții, ca să li se acorde ajutoare, etc. Totul pentru nevoile copilului cică. Și ei se supun. Copilul însă nu beneficiază de aceste ajutoare. El continuă să fie umilit, bătut, hăituit… De ajutoare beneficiază exclusiv părinții săi vitregi.

…

Moldovenii dintre Prut și Nistru sunt copilul despre care vorbesc. Statul Republica Moldova reprezintă familia adoptivă, iar Uniunea Sovietică este orfelinatul în care am fost duși cu forța. Familia noastră naturală este, bineînțeles, România, care a fost lipsită, după cum vă spuneam, de drepturile părintești.

Menționam și cu altă ocazie că statul Republica Moldova nu-i reprezintă pe cetățenii săi. Acest stat nu le-a aparținut niciodată moldovenilor și nu le-a apărat niciodată interesele. Este familia noastră vitregă care își bate joc de noi și ne ține captivi, deoarece obține favoruri pe spatele nostru. Iar această situație nu se va schimba niciodată, atât timp cât nimic nu se schimbă.

Statul acesta nu are nevoie de copii deștepți, nu se bucură atunci când cineva dintre ei câștigă o medalie sau când impresionează pe toată lumea cu talentul lor. Când se întâmplă așa ceva, „părinții vitregi” doar își atribuie meritele, deși nu au contribuit cu nimic la acest succes. Dimpotrivă, inhibă orice inițiativă. Pentru că ei au nevoie de slugi, de oameni fricoși și lipsiți de discernământ, pe care să-i poată supune și controla.

Iată de ce, copiii noștri au o singură șansă să se afirme și să-și dezvolte talentele – ca România, familia noastră naturală, să-i ajute. Să-i ajute direct, nu prin intermediul acestui stat infect și ostil! Pentru că, în acest caz, bieții copii nu vor primi nimic, așa cum s-a întâmplat tot timpul.

Noi avem sportivi cu perspectivă, avem oameni de cultură talentați, avem băieți deștepți care înțeleg realitățile și știu ce trebuie făcut, avem lume rațională și dedicată care poate dezvolta afaceri și hrăni oamenii din jur, avem copii cu minți sclipitoare capabili să învețe.

Nu avem însă o casă, care să ne asigure condiții, confort și siguranță.

România, ne ajuți!?