Joe Biden: Riscul ca Putin să folosească arme nucleare tactice este real

Președintele american Joe Biden avertizează că amenințarea ca președintele rus Vladimir Putin să folosească arme nucleare tactice este „reală”, la câteva zile după ce a denunțat desfășurarea de către Rusia a unor astfel de arme în Belarus. Declarația liderului de la Casa Albă a fost făcută, luni, la o întâlnire cu donatorii din California.

„Când am fost aici, în urmă cu aproximativ doi ani, spunând că sunt îngrijorat de secarea râului Colorado, toată lumea s-a uitat la mine ca și cum aș fi fost nebun. S-au uitat la mine ca atunci când am spus că sunt îngrijorat de faptul că Putin folosește arme nucleare tactice. Este real”, a spus Biden.

Săptămâna trecută, preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că ţara sa a început să primească arme nucleare tactice din Rusia, iar unele din acestea sunt de trei ori mai puternice decât bombele atomice cu care SUA au lovit Hiroshima şi Nagasaki. Este pentru prima dată după destrămarea fostei Uniuni Sovietice când Rusia trimite în afara frontierelor astfel de arme, care au rază de acţiune mai scurtă şi nu sunt la fel de puternice ca bombele strategice, putând fi folosite pe câmpul de luptă, notează Reuters.

Statele Unite au anunţat că nu îşi schimbă poziţia privind armele nucleare strategice, ca reacţie a desfăşurării tactice şi că nu au indicii privind pregătiri ale Rusiei în vederea utilizării armamentului atomic. Rusia respinsese încă din mai criticile lui Biden la adresa planurilor de desfăşurare a armelor nucleare tactice în Belarus, afirmând că Washingtonul a desfăşurat timp de zeci de ani astfel de arme în Europa. La fel ca SUA şi aliaţii lor, China urmăreşte atent desfăşurarea armelor nucleare ruse şi a avertizat de mai multe ori că acestea nu ar trebui utilizate în Ucraina.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram