
Decizia CSM de a declara inadmisibil dosarul lui Vladislav Gribincea pentru funcția de judecător la CSJ miroase de la o poștă a făcătură. Pare o minciună, lungă cât cei trei kilometri de drum care leagă Leova de Bumbăta. N-a prezentat un certificat medical? Serios? A, da, și două „două referințe de la persoane notorii”? Bullshit, cum are spune finanțatorii justiției răsreformate.
Gribincea, cu tot cu CRJM-ul său, care ne tot „restartează justiția” de ani de zile, e în centrul unui scandal de proporții. Are parte de acuzații din toate direcțiile. Și din partea opoziției, și din partea procurorului adus de peste ocean, și din partea societății civile.
Însă dacă legea e lege și legea-i respectată, niciun scandal, oricât de tare ar știrbi imaginea lui Gribincea, nu trebuie să influențeze decizia CSM de a-i accepta dosarul. Atunci de ce i l-a respins? Din cauza presiunii publice? Dar de când „a treia putere în stat” se conduce după opinia publică?
Cine a decis în locul CSM să o lase mai moale cu dosarul lui Gribincea. Gribincea însuși, puterea politică sau frica CSM-ului de „opinia publică”. Toate trei variante se sprijină pe un raționament absolut subiectiv.
Cine trage sforile la CSM? Pentru că cineva le trage. Fără îndoială, cineva a pus frâna. Această concluzie este în sine o problemă și descalifică atât CSM, cât și întreg statul de drept. Dar când totul merge strâmb în acest stat artificial și opac, cum să fie drept statul de drept?
Bună dimineața și noapte bună!