EDITORIAL | „Sursele oficiale” și cei care ne cer să le credem orbește decredibilizează, de fapt, instituțiile statului

Haideți să clarificăm o chestie, pentru că iarăși „presa bună” și „experții proeuropeni” schimbă oarecum accentele, când e vorba despre lipsa de credibilitate versus decredibilizarea „deliberată” a instituțiilor publice. Din nou avem un narativ parcă tras la indigo, doar că ambalat în diverse forme, de zici că le-a transmis cineva niște teze centrale pe un chat comun. 

De această dată, „reproșul” vizează cazul copilei de 15 ani, care a dispărut dimineață, apoi găsită seara târziu, mutilată și intoxicată cu substanțe psihotrope.

Supărarea „surselor oficiale” vine de la faptul că și acest caz s-a viralizat rapid și a căpătat proporții uriașe, datorită mediatizării cazului pe sursele neconvenționale de informare (Facebook, Telegram, TikTok) de către mai mulți activiști cunoscuți pentru atitudinea lor critică față de guvernarea PAS. Aceștia sunt acuzați, ca de obicei, de rea-intenție, mai exact de faptul că ar avea scopul ascuns de a compromite și mai mult încrederea în PAS și în instituțiile pe care le controlează.

Ok, poate unii chiar au această intenție. Dar întrebarea ar trebui pusă nițel altfel: de ce aceste cazuri se viralizează atât de repede și de ce lumea care, aparent, nu privește astfel de situații prin prismă politică, este tentată să creadă ce i se spune? Pentru că viral înseamnă că o informație se propagă rapid la un număr foarte mare de oameni. Viral înseamnă mult, dar criticii PAS nu-s chiar atât de mulți, dacă e să ne uităm la cum votează oamenii.

Vă explic.

Indiferent de intenția criticilor PAS, consumatorii de informații tind să creadă sursele neconvenționale de informare, pentru că cele convenționale s-au remarcat de foarte multe ori fie prin „tăcere strategică”, fie prin denaturarea vădită a faptelor. Pentru că presa „mainstream” și „societatea civilă” finanțabilă din „bani curați” au grijă de foarte multe ori să protejeze puterea politică, în detrimentul adevărului, fapt care îl recunosc chiar ei uneori. Acest lucru, în mod natural, îi face pe oameni să caute informație alternativă. Inclusiv cei care susțin PAS se informează așa, pentru că nici ei nu cred pe deplin ce le spun „sursele oficiale”.

Și mai e un motiv pentru care orice incident de acest fel explodează în spațiul informațional. Pentru că lumea s-a convins în mai multe rânduri că, din cauza tăcerii strategice/ autocenzurii celor care ar trebui să fie câini de pază ai democrației, nu cățeluși de companie ai puterii (fie ea și „proeuropeană), unele instituții ale statului încearcă să mușamalizeze cazurile sau să ascundă gunoiul sub preș.

De exemplu, după câte zile am aflat despre cazul Ludmilei Vartic? Vă amintesc eu: peste aproape o săptămână. Instituțiile de resort ale statului nu au anunțat despre el, tratându-l extrem de superficial. Ar mai fi aflat lumea despre caz (extrem de grav, cum afirmă însăși Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, care l-a „stupefiat” chiar și pe Igor Grosu, președintele Parlamentului, și pe mulți alții care nu pot fi bănuiți atitudini anti-PAS), dacă despre el ar fi vorbit doar „sursele oficiale”? Bineînțeles că nu. Pentru că despre el s-a aflat abia după ce a fost amplificat el anume de către sursele contestate de „moraliștii” nu tocmai morali.

Dar despre împușcăturile din comisariatul de poliție când și de la cine ați aflat? Vă amintesc iarăși eu: de la aceleași surse contestate și abia a doua sau chiar a treia zi. De ce? Pentru că „sursele oficiale” nu doar că au ținut cazul sub tăcere, dar chiar au negat informația în primă fază. Dacă nu era scandal, cazul ar fi fost mușamalizat, clar.

Și au mai fost multe astfel de exemple…

Prin urmare, neîncrederea în instituțiile statului e determinată nu atât de comunicarea defectuoasă, cum afirmă „presa bună” și „societatea civilă” finanțabilă din „bani curați”, ci de rea-intenția anume a celor care conduc statul și instituțiile, cum s-a văzut de multe ori. Pentru că, atunci când reprezentanții statului încearcă să mușamalizeze cazuri de o gravitate extremă, acest lucru nu mai e doar reprobabil, ci de-a dreptul penal, iar statul riscă să devină el însuși „grupare criminală organizată”.

De aici și frica, și iritarea, și neîncrederea, care face societatea să devină de-a dreptul isterică, chiar și atunci când poate nu este cazul.

Așa că, dacă tot v-ați angajat solemn să puneți umărul la combaterea „războiului cognitiv” (întâmplător sau nu și asta se pliază exact pe narativul oficial), sfatul meu e să tratați cauza bolii, nu să luptați cu simptomele.

Dar asta înseamnă ca și voi să puneți la îndoială ce ne spun „sursele oficiale” și chiar să comiteți fapte care le-ar decredibiliza, cu sau fără „rea intenție”.