Intervenția statului în cazul minorei din Râșcani a întârziat, susține Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) își exprimă îngrijorarea față de modul în care autoritățile au gestionat cazul fetei de 15 ani din raionul Râșcani. Într-o declarație publică, acesta subliniază că intervenția statului trebuia să fie „promptă și coordonată” și a cerut Procuraturii să examineze cazul din această perspectivă.

Potrivit organizației, autoritățile au obligația legală de a acționa fără întârziere în astfel de situații, indiferent de poziția reprezentanților legali, iar lipsa unor acțiuni rapide din partea poliției și a personalului medical ridică „semne grave de întrebare”.

„Orice caz de violență asupra copilului impune intervenția obligatorie și imediată a statului, independent de poziția sau acordul reprezentantului legal. Este profund îngrijorător faptul că în acest caz, atât polițistul, cât și medicii implicați nu au întreprins acțiunile imediate care se impuneau”, se spune în declarație.

CNPAC anunță, în acest context, că a sesizat Procuratura și a cerut investigarea modului în care a fost gestionat cazul, inclusiv sancționarea persoanelor responsabile.

Organizația mai atrage atenția că orice caz de violență asupra unui copil necesită intervenție imediată, începând cu evaluarea riscului și aplicarea măsurilor urgente de protecție, inclusiv acordarea asistenței medicale. Întârzierea reacției și lipsa coordonării între instituții pot duce la agravarea situației.

Totodată, CNPAC critică expunerea publică a minorei și face apel către mass-media și societate să respecte dreptul copilului la viață privată. Reprezentanții organizației subliniază că interesul public nu justifică divulgarea informațiilor care pot duce la identificarea copilului și avertizează că astfel de practici pot provoca retraumatizare.

În prezent, minora se află în siguranță și beneficiază de asistență psihologică, iar CNPAC anunță că va monitoriza în continuare cazul pentru a se asigura că instituțiile statului își îndeplinesc obligațiile.

Vezi și 👇

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...