EDITORIAL | „Trădarea” lui Popescu, întâmpinată cu ovații și aplauze din partea victimelor! Ceva nu se leagă totuși…

Teoretic, plecarea lui Nicu Popescu ar fi trebuit să-i streseze pe cei din PAS, să-i supere. Să-și ia „pauză” tocmai acum, când avem atâtea provocări în față?! Când în interior situația fierbe, iar în plan extern (negocierile cu UE) avem atâtea probleme?! Relațiile în diplomație au nevoie de timp, dar noi timp nu prea avem.

Dincolo de asta, Nicu Popescu este astăzi unul dintre puținii membri ai echipei PAS, care mai poate aduce un plus de imagine partidului, în bătălia electorală care urmează și care se anunță a fi extrem de complicată.

Politica externă este astăzi singurul atu al Maiei Sandu. Alte „realizări”, cu care să meargă în campanie, nu prea mai are. Prin urmare, să produci o asemenea gaură în platforma pe care stai, e nebunie. Înseamnă să tai și ultimul fir de care se poate ține Maia Sandu în aceste alegeri.

Atunci când situația e complicată, iar problemele dau năvală, prietenii adevărați se apropie, nu se îndepărtează. Se apără și se ajută reciproc. Dispersați devin vulnerabili. Iar când un astfel de pilon, de care te sprijini, pleacă exact în asemenea momente, acest lucru echivalează cu TRĂDAREA.

Dar ei îl laudă! Peste măsură îl laudă! Toți în cor – liderii PAS (Grosu chiar și-a sponsorizat postarea cu osanale pentru Popescu), Recean, … Alaiba, jurnaliștii „independenți” stau toți cu noduri în gât, trolimea de pe facebook și TikTok nu mai știe ce cuvine de mulțumire să mai găsească. Până și Maia Sandu i-a închinat o odă până la pământ, în timp ce-i îmbrăca pe gât cel mai important ordin al republicuței!

Cică, fără el, integrarea europeană ar fi rămas doar un simplu vis. Dar cum rămâne, în acest caz, cu meritele Maiei Sandu? Pentru că, după toate aceste laude spumoase, omului simplu i se creează impresia că nu Maiei, ci lui Nicu i se datorează deschiderea „drumului către Paradis”. Adică lui Nicu tre să-i mulțumim? Ok, dar noi credeam, până acum, că Maia Sandu a fost „spărgătotul de gheață”…

Reiese, așadar că, fără Nicu, se duce naibii totul?! Că pe Popșoi nu-l laudă absolut nimeni. Nici măcar nu-l încurajează. Cam riscantă strategie… electorală.

Dar poate la mijloc e altceva? Poate „pauza” pentru Popescu are alt fundament decât stresul și oboseala? Pentru că, repet, această atitudine libidinoasă din partea anturajului cam iese din tiparele normalului.

Ieri, la o emisiune, analistul Vitalie Andrievschi a lansat, întâmplător sau deliberat,  o ipoteză foarte interesantă: că este posibil ca Popescu să fi fost scos din foc, ca să nu „ardă” odată cu ceilalți și să poată fi folosit mai târziu, în caz că se complică treaba și mai mult.

Adică să devină candidat la prezidențiale. De rezervă, adaug eu, nu să-i facă concurență Maiei, ar fi absurd, deși… uneori, jocurile politice pot fi foarte încâlcite.

La ce bun? Simplu, dacă Popescu pierde, PAS-ul, cu Maia Sandu în frunte, poate renaște (să nu uităm că PAS, chiar dacă ratează prezidențialele, rămâne încă majoritar în Parlament și va putea în continuare să guverneze). Dar dacă pierde Maia Sandu, din PAS se alege praful a doua zi.

Sunteți siguri că Maia Sandu va candida?

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *