EDITORIAL | Umilirea publică, actul final la care sunt supuși conducătorii formali. Lecția Alexandru Munteanu

Mulți l-au ironizat și blamat pe fostul premier Iurie Leancă pentru o frază neinspirată spusă în contextul crizei de la începutul deceniului trecut, când au avut loc jaful din sistemul bancar și epopeea Aeroportului Internațional Chișinău. Înghesuit de jurnaliști și forțat să explice cum de a putut admite așa ceva, el s-a scuzat stângaci: „am fost un simplu prim-ministru…” sau ceva de genul.

Sigur, mulți l-au luat în furci atunci, făcând trimitere la sistemul constituțional al Republicii Moldova – un regim parlamentar în care, teoretic, funcția de prim-ministru reprezintă cea mai importantă poziție și principalul centru de putere al statului.

Cu toate acestea, cam toți cei care l-au criticat au înțeles foarte bine ce a vrut să spună și știau perfect că afirmația lui stă bine pe picioare, în contextul realităților politice din Republica Moldova. Pentru că aici există partea formală (care-i de fațadă) și cea informală (cea adevărată, pe care se sprijină puterea reală). Prin urmare, a fi prim-ministru în Republica Moldova nu înseamnă neapărat sau aproape deloc a deține puterea reală și a avea autonomie decizională.

Așa a fost mereu, așa este și în prezent, cu Maia Sandu președinte. Prin urmare, să pui astăzi pe umerii premierului Munteanu eșecurile guvernării PAS sau chiar posibilele infracțiuni comise de exponenții acesteia ar fi un pic nedrept, din punct de vedere moral. Pentru că el a fost pus acolo să fie „un simplu prim-ministru”, nu să conducă așa cum vrea el. Și a picat exact în momentul în care a încercat să pună piciorul în prag și să facă ordine în guvernare, pornind de la propriile convingeri și înțelegere a lucrurilor. O confirmă chiar el în declarația despre demisie: „În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec”. (Ar fi trebuit să știe de la bun început cum stau lucrurile, dar, de regulă, majoritatea ajunge să accepte realitatea mai târziu, așa că nu-i nimic ieșit din comun.)

Așa funcționează lucrurile și ne-am obișnuit cu asta, chiar dacă știm cu toții că nu-i corect. Prin urmare, eu n-am să-l scot la tablă pe Alexandru Munteanu și nici n-am să-i dau note, pentru că știu, la fel ca toată lumea, cine conduce în realitate Republica Moldova și cine este adevăratul responsabil pentru tot ce se întâmplă. Și, da, demisia lui, ținând cont de contextul în care s-a produs, este un gest de onoare și curaj, iar pentru asta merită respect.

Luni, 6 iulie, la evenimentul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste, premierul Munteanu a avut probabil ultima sa apariție publică în această calitate. Și la această ultimă apariție publică a fost umilit în văzul tuturor – echipa de protocol, care a organizat ceremonia la Monumentul Deportaților din scuarul Gării, nu l-a inclus, pur și simplu, în lista înalților demnitari prezenți la eveniment, deși el a fost acolo. A fost prezentată și salutată președinta Maia Sandu, la fel și spicherul Igor Grosu, dar despre premier niciun cuvânt, nici în comunicatul scris, nici direct, din partea persoanei care modera acțiunea. A fost ceva nepăcut, inclusiv pentru Maia Sandu și Igor Grosu, care erau vizibil stânjeniți.

S-a scuzat după aceea ministrul Culturii, Jardan, spunând că ar fi fost vorba despre o „eroare de protocol”. Admitem și asta, deși… Imaginați-vă că organizatorii ar fi omis-o, „din greșeală”, pe Maia Sandu sau pe Igor Grosu. Nici nu vă puteți imagina, nu-i așa? Păi iată, aici e buba. Sistemul a acționat exact așa cum a fost învățat: cei care îndrăznesc să crâcnească și să rupă verticala trebuie pedepsiți.

Nici nu mai contează că Maia Sandu (în contextul tensiunilor evidente dintre ea și Alexandru Munteanu) NU le-a cerut să facă asta. Sistemul e dresat în așa fel, încât nici n-are nevoie de indicații directe…

Munteanu nu-i primul și nici ultimul care este umilit și terfelit după ce nu s-a mai supus ordinii de sus sau care, din varii motive, nu mai trebuie celor ce dețin puterea reală. Așa au pățit-o toți cei intrați în dizgrație, inclusiv persoane care se bucurau anterior de maximă încredere la vârful acestei piramide.

Eu nu știu care-i gradul de toleranță al lui Alexandru Munteanu și cum interpretează el „eroarea” de la evenimentul respectiv, dar un lucru este cert – el părăsește corabia PAS cu un gust extrem de amar.

Așa veți păți cu toții, dragii mei prieteni din PAS, atunci când veți încurca ițele sau nu veți mai fi de folos. Nu vă faceți iluzii.

Apropo, Iurie Leancă este hărțuit prin instanțe până în ziua de azi și încă nu se știe cum se va încheia pentru el povestea. Pentru niște decizii care nu i-au aparținut, în realitate…