Emisarul lui Putin, așteptat la Miami pentru discuții cu apropiații lui Trump privind planul de pace al SUA pentru Ucraina

Emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, este așteptat în acest weekend la Miami, unde va avea discuții cu emisarul Casei Albe Steve Witkoff și cu Jared Kushner, consilier al președintelui Donald Trump și ginerele acestuia, pe marginea planului american de încheiere a războiului din Ucraina, au declarat un oficial al Casei Albe și o sursă apropiată negocierilor, potrivit Axios.

Întâlnirile au loc într-un moment-cheie al negocierilor, consilierii lui Trump urmând să îl informeze pe Dmitriev despre progresele înregistrate în discuțiile recente dintre SUA și Ucraina și să încerce să obțină acordul Moscovei pentru versiunea actualizată a propunerii de pace.

Tot în această săptămână, o delegație ucraineană condusă de Rustem Umerov, consilierul pentru securitate națională al președintelui Volodimir Zelenski, este așteptată să ajungă la Miami pentru discuții separate cu Witkoff și Kushner. Potrivit surselor citate, nu este prevăzută, în acest moment, o reuniune trilaterală între reprezentanții SUA, Ucrainei și Rusiei.

Vizita lui Dmitriev are loc după negocierile intense desfășurate weekendul trecut la Berlin între oficiali americani și ucraineni, dedicate planului de pace propus de administrația Trump. Surse din ambele tabere au afirmat că s-au înregistrat progrese semnificative în privința garanțiilor de securitate pe care Ucraina le-ar urma să le primească într-un eventual acord de pace, însă persistă divergențe majore legate de problema teritorială.

Oficialii ruși insistă ca Ucraina să cedeze toate teritoriile pe care le mai controlează în regiunea Donbas, condiție respinsă până acum de Kiev.

Aceasta nu este prima rundă de contacte pe acest subiect. Vizita lui Dmitriev la Miami vine la peste două săptămâni după ce Witkoff și Kushner s-au întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin, iar emisarul rus discută planul de pace cu apropiați ai lui Trump de aproximativ două luni.

Surse citate de Politico susțin că Witkoff și Kushner intenționează să-l informeze pe Dmitriev despre progresele înregistrate în discuțiile dintre Washington și Kiev și să încerce să convingă Moscova să accepte o versiune actualizată a propunerii americane privind încetarea războiului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...