
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că negocierile purtate în ultimele zile între oficiali americani, europeni și ucraineni privind încheierea războiului din Ucraina au fost „productive și constructive”, transmite Reuters.
Întâlnirile, desfășurate în Florida pe parcursul a trei zile, au avut ca obiectiv principal alinierea pozițiilor Statelor Unite, Europei și Ucrainei în jurul unui plan de pace elaborat de Washington. Separat, Witkoff a avut discuții și cu negociatori ruși, pe care le-a caracterizat, de asemenea, drept constructive.
Potrivit oficialului american, duminică au avut loc întrevederi cu emisarul special al președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, urmate de discuții cu reprezentanți ai Ucrainei și ai statelor europene. Delegația ucraineană a fost condusă de Rustem Umerov, unul dintre principalii negociatori ai Kievului.
Witkoff și Umerov au emis o declarație comună. Potrivit acestora, discuțiile s-au concentrat pe alinierea pozițiilor privind un plan în 20 de puncte, un cadru multilateral de garanții de securitate, garanții de securitate oferite de SUA pentru Ucraina, precum și un plan economic pentru reconstrucție și prosperitate.
„Prioritatea noastră comună este oprirea uciderilor, asigurarea unor garanții de securitate credibile și crearea condițiilor pentru redresarea, stabilitatea și prosperitatea pe termen lung a Ucrainei”, se arată în declarația comună.
Negociatorii au acordat o atenție deosebită calendarului și succesiunii pașilor următori. Deși oficiali americani, ucraineni și europeni au semnalat progrese în privința garanțiilor de securitate pentru Kiev, rămâne incert dacă termenii propuși vor fi acceptați de Moscova.
În paralel, la Miami au avut loc și discuții separate între reprezentanți ai Statelor Unite și emisarul rus Kirill Dmitriev. Steve Witkoff a afirmat că și aceste întâlniri au fost „productive și constructive” și că Moscova „rămâne angajată” în atingerea unui acord de pace.
Dmitriev a comentat discuțiile printr-o postare pe rețeaua X, însoțită de o fotografie realizată pe o plajă din Miami.
„Mulțumesc, Miami. Data viitoare la Moscova”.
Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat că aportul Ucrainei și al Europei nu a îmbunătățit perspectivele de pace, precizând că Kirill Dmitriev urmează să se întoarcă la Moscova pentru a-l informa pe președintele Putin asupra rezultatelor discuțiilor.