
Emisarul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat într-un interviu acordat postului american CNBC că urmează să se întâlnească joi cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Potrivit lui Witkoff, întâlnirea va avea loc la inițiativa părții ruse. Informația a fost cconfirmată de purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.
Anunțul vine la o zi după ce agențiile de presă ruse au relatat despre o întâlnire desfășurată la Davos între Witkoff și emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev, în marja Forumului Economic Mondial. Agenția TASS a informat că discuțiile dintre cei doi au durat aproximativ două ore.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să ofere detalii despre negocierile de la Davos. Potrivit agențiilor ruse de stat, acesta a precizat însă că pentru Moscova este important să primească din partea Washingtonului informații privind discuțiile purtate de SUA cu liderii europeni și cu Ucraina.