
Lovitură dublă pentru consumatori. După renunțarea, din ianuarie, la compensațiile pentru energia electrică, ar putea urma și o majorare de tarife. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, precizează că acest lucru s-ar putea întâmpla din cauza accesării energiei de avarie din România în contextul destabilizărilor din rețeaua ucraineană în urma atacurilor rusești.
„Ajutorul de avarie nu este o energie electrică achiziționată comercial de Energocom în cadrul contractelor bilaterale sau de pe bursă, este o energie accesată în regim de urgență și prețul este cunoscut abia la începutul lunii următoare. Previziunile vor fi clare la momentul respectiv. Desigur, dacă o să accesăm tot mai mult energie de avarie, aceasta o să creeze, eventual, premise pentru a crește tarife, pentru că poartă impact financiar asupra operatorului. Sunt chestii imprevizibile și chestii confidențiale”, a declarat Dorin Junghietu.
Amintim că, în utlimele zile, Moldelectrica a fost nevoită să solicite deja de două ori ajutor de avarie din România. Este vorba zilele de 6 și 8 decembrie. Aceste livrări sunt separate de cele efectuate de către furnizorul central Energocom, pe bază de contracte comerciale sau la bursele de energie și este mult mai scump.
În prezent, tariful achitat de consumatorii conectați la rețelele Premier Energy este de 3,59 de lei/kWh și de 4 lei/kWh pentru clienții FEE Nord. Precizăm că în decembrie vor veni ultimele facturi cu compensațiile incluse, ajutor acordat până la un consum lunar de cel mult 110 kWh.