
Parlamentul Estoniei a adoptat, luni, o rezoluție prin care a declarat Patriarhia Moscovei drept o instituție care sponsorizează agresiunea militară a Rusiei.
„De când Federația Rusă și-a lansat războiul pe scară largă împotriva Ucrainei în 2022, Patriarhul Kirill al Moscovei… și-a exprimat sprijinul public față de actul de agresiune al regimului terorist al Federației Ruse”, se arată în declarația parlamentului Estoniei, citată de ERR.
În declarația sa, parlamentul a condamnat ferm războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei și anexarea ilegală a teritoriului cucerit în cursul acestei agresiuni, menționând că „regimul terorist al liderului rus Vladimir Putin, cu amenințările sale nucleare, a devenit principala amenințare atât pentru pacea în Europa, cât și în întreaga lume”.
„Liderii Patriarhiei Moscovei și Patriarhul Kirill folosesc ideologia „Lumea Rusă” ca instrument de promovare a războiului; aceasta este folosită pentru a distruge ultimele manifestări ale democrației ruse, a militariza societatea rusă și a justifica agresiunea pentru a extinde Federația Rusă la toate teritoriile dominate de aceasta în trecut, inclusiv Ucraina”, se mai arată în comunicat.
Parlamentul Estoniei a remarcat că declarația se referă în mod special la biserică ca instituție și nu la congregații ei.
„Estonia trebuie să păstreze dreptul constituțional la libertatea religioasă, luând în considerare pe deplin drepturile și libertățile tuturor celor care locuiesc aici”.
Estonia a acuzat anterior liderii Bisericii Ortodoxe Estone, o ramură aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei, că sprijină războiul pe scară largă al Rusiei.
Mitropolitul Evghenii al Bisericii Ortodoxe Estone a Patriarhiei Moscovei a părăsit Estonia în februarie, după ce guvernul de la Tallinn a decis să nu-i prelungească permisul de ședere pe motiv că a făcut declarații și acțiuni publice în sprijinul agresiunii ruse.