Uniunea Europeană nu a reușit nici de această dată să ajungă la un acord pentru includerea Patriarhului Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, pe lista sancțiunilor împotriva Rusiei, după ce Bulgaria
Uniunea Europeană nu a reușit nici de această dată să ajungă la un acord pentru includerea Patriarhului Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse, pe lista sancțiunilor împotriva Rusiei, după ce Bulgaria
Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat Uniunea Europeană că încearcă să elimine influența Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu) din Armenia și că ar condiționa apropierea Erevanului de UE
Papa Leon al XIV-lea urmează să se întâlnească pe 26 iulie cu mitropolitul Antonie de Volokolamsk, responsabil pentru relațiile externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse, relatează agenția italiană ANSA. Aceasta va
Parlamentul Estoniei a adoptat, luni, o rezoluție prin care a declarat Patriarhia Moscovei drept o instituție care sponsorizează agresiunea militară a Rusiei. „De când Federația Rusă și-a lansat războiul pe
În anii 2000, am fost la Moscova, împreună cu un prieten român de la Timișoara, medic. M-a rugat să-l însoțesc, deoarece voia să viziteze o expoziție de echipamente medicale, respectiv,
Arhimandritul Vasian, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse din Bulgare, a fost expulzat de autoritățile de la Sofia pe motiv că este o „amenințare la adresa securității naționale”, scrie Politico. El a