Eugen Tomac este cetățean al României și al Republicii Moldova. La cea ucraineană a ales să renunțe, spune premierul desemnat

Eugen Tomac, posibilul viitor premier de la București, clarifică situația cetățeniilor pe care le deține. El susține că este cetățean al României și al Republicii Moldova și că a depus o cerere la ambasada Ucrainei pentru a renunța la cetățenia ucraineană „pentru a nu exista complicații”.

Eugen Tomac este născut în raionul Ismail, sudul Basarabiei, azi în componența Ucrainei, și a venit în România la 17 ani, având bursă de studii.

„Eu sunt cetățean al României și al Republicii Moldova și pentru că Ucraina nu permitea dubla cetățenie, am depus o cerere la Ambasada Ucrainei de a renunța tocmai din rațiuni de a nu exista complicații. Eu mi-am dorit foarte mult să devin cetățean al Republicii Moldova. Republica Moldova e unul din obiectivele mele.”, a dezvăluit Tomac la Antena 3 CNN, citat de Gândul.ro.

Tomac a povestit că la 17 ani a venit în România cu o bursă a statului român, și-a încheiat studiile liceale, apoi a fost admis la facultatea de Istorie. Comuna Babele din sudul Basarabiei, unde s-a născut, se află la doar 12 kilometri de frontiera cu România.

„Provin dintr-o familie de români. Am văzut că există un apetit extraordinar al propagandei pro-ruse de a deforma realitatea și de a pune niște etichete nesăbuite. Mă bazez pe expertiza pe care o am nu doar ca om politic, ci ca cetățean care urmărește de mai bine de 30 de ani care e ținta Federației Ruse în raport cu România. (…) Sunt istoric, sunt mândru că am ales această facultate, master tot la Istorie, am făcut și un doctorat pe care nu am reușit să îl închei. Am lucrat la revista Magazin Istoric și sunt mândru. Am predat în foarte multe județe din țară”, a povestit premierul desemnat.

Amintim că, în data de 4 iunie, președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, după mai multe săptămâni de negocieri și consultări între partidele politice privind formarea noului guvern.

Potrivit Constituției României, premierul desemnat are la dispoziție zece zile pentru a negocia formarea unei majorități parlamentare, a stabili componența Cabinetului și a elabora programul de guvernare. Ulterior, guvernul propus va trebui să obțină votul de învestitură al Parlamentului. Pentru a deveni prim-ministru, Eugen Tomac are nevoie de susținerea majorității senatorilor și deputaților, respectiv cel puțin 233 de voturi.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...