Evghenia Guțul rămâne în detenție în Penitenciarul nr. 13. Curtea de Apel Centru a respins recursurile avocaților

Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, condamnată la 7 ani de pușcărie în 5 august, rămâne în detenție în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Magistrații Curții de Apel Centru au respins recursurile avocaților care au cerut eliberarea din arest a Evgheniei Guțul. Un refuz similar i-a fost dat și apărătorilor secretarei fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan, condamnată în același dosar la șase ani de închisoare.

Evghenia Guțul și Svetlana Popan au participat la ședința de judecată prin videoconferință. Apărarea a cerut ca bașcana să fie adusă personal în sala de judecată, invocând dreptul la un proces echitabil.

Potrivit avocatei Natalia Bairam, izolarea și lipsa accesului deplin la documente și traducere ar fi afectat capacitatea clientei sale Evghenia Guțul de a se apăra.

Joi, 9 octombrie, Curtea de Apel Centru se întrunește într-o nouă ședință pentru a examina deja demersul avocaților Evgheniei Guțul prin care contestă sentința primei instanțe. Anterior, bașcana a calificat hotărârea Judecătoriei Chișinău drept o „răfuială politică” care „nu are nimic în comun cu justiția”.

Evghenia Guțul a fost condamnată în 5 august la șapte ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șor”. Procurorii au cerut 9 ani de pușcărie pentru Evghenia Guțul. În același dosar a fost condamnată la 6 ani de pușcărie și Svetlana Popan, fosta secretară a Oficiului Central al Partidului „Șor”, scos în afara legii în 2023.  

Instanța a dispus, de asemenea, și confiscarea de pe conturile Evgheniei Guțul a sumei de aproximativ 41 de milioane de lei, bani care ar fi fost obținuți în urma schemelor ilegale de finanțare a fostei formațiuni.

Amintim că bașcana Găgăuziei a fost plasat în arest preventiv în 28 martie, după ce fusese reținută pe Aeroportul din Chișinău în momentul în care Evghenia Guțul intenționa să zboare spre Istanbul „în interes de serviciu”.

Evghenia Guțul este acuzată că, în perioada 2019–2022, ar fi participat la introducerea sistematică de fonduri necontabilizate în Republica Moldova, provenite de la un grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin curse aeriene și terestre operate rapid.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...