Expert în drept constituțional: Starea de urgență a fost ridicată, deoarece împiedică organizarea referendumului

Cei care cred că Guvernul a decis ridicarea stării de urgență, pentru că dorește să guverneze normal, după toate rigorile pe orizontală și verticală ale principiilor executive, legislative și judecătorești, greșesc amarnic. Decizia a fost luată tocmai acum, pentru începutul lui 2024, deoarece altfel nu poate fi organizat referendumul republican. Asupra acestui lucru atrage atenția Corina Cojocaru, doctor în drept constituțional.

„Art. 184 (alin.1) din Codul Electoral votat de Parlament în 2022 prevede următoarele: „Referendumul republican nu se desfășoară în cazul instituirii/declarării stării de urgență, de asediu sau de război și nici în decursul a 120 de zile de la ridicarea stării respective”. Deci, avem nevoie de cel puțin 4 luni de zile fără stare de urgență, dacă dorim să desfășurăm, în septembrie, referendumul republican împreună cu prezidențialele”, notează experta într-o postare pe Facebook.

Mai mult, Corina Cojocaru consideră că, tocmai în 2024, ar putea exista necesitatea reală de a institui stare de urgență, „căci rachetele pot ajunge până în regiunea transnistreană”. Astfel, ea pune la îndoială corectitudinea deciziei de a organiza tocmai acum un referendum legat de integrarea europeană.

„De ce trebuie să antagonizăm situația cu un referendum care realmente nu va grăbi procesul de integrare europeană, deoarece există Rezoluția „Moldova Europeană”, adoptată în luna la 21 mai 2023 în Piața Marii Adunări Naționale. Oare există previzibilitate în acest act al guvernării? Ei anticipează consecințele și riscurile? Sau au nevoie de bani din bugetul țării pentru a promova acest referendum și, totodată, din acești bani să își croiască și campania electorală?”, se mai întreabă experta, în postarea sa.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...