VIDEO | Expertul Watchdog, Alexandru Bot: Unele probe ale procurorilor în dosarele lui Plahotniuc sunt „destul de șubrede”

Expertul Watchdog, Alexandru Bot, afirmă că, deși Vlad Plahotniuc riscă maximum 15 ani de închisoare în cazul unui cumul de pedepse, soluțiile de încetare a urmăririi penale sau de achitare pe unele dosare nu sunt excluse. Potrivit acestuia, unele probe prezentate de procurori în dosarele în care este vizat fostul lider democrat sunt destul de șubrede și ridică mari semne de întrebare, scrie IPN.

Alexandru Bot precizează că, în prezent, Vlad Plahotniuc este vizat în trei dosare și anume cel legat de fraudă bancară, blanchetele de pașapoarte și dosarul „Metalferos”.

„Cred că vorbim de un maxim de 15 ani de zile. Nu este obligatoriu să vorbim anume despre această pedeapsă, fiindcă nici soluțiile de încetare, achitare nu sunt excluse și o să explic de ce. Cât ne-am strădui noi de mult, prima scripcă într-un dosar penal nu este judecătorul, este întotdeauna procurorul, care, respectiv, gestionează dosarul la etapa urmăririi penale și vine să reprezinte în instanță o acuzație calitativă”, a declarat expertul.

Potrivit lui, judecătorul atunci când decide prin sentință o soluție, el nu decide asupra faptului că îi place ori nu îi place învinuitul, ci decide asupra calității acuzației, care a fost înaintată. Expertul Watchdog s-a referit, în special, la dosarul blanchetelor pentru pașapoarte, în care probele înaintate de procurori ar fi „șubrede”.

„De exemplu dosarul blanchetelor, acolo chiar sunt virgule foarte mari, fiindcă nu este vorba doar despre Plahotniuc, care este implicat. Ca să vă dau un exemplu de piesă necalitativă din acest dosar. Acolo s-au calculat prejudicii de circa 40 milioane de euro. Deci vă puneți întrebarea cum au fost calculate? Procuratura Anticorupție a solicitat calcularea acestui prejudiciu Inspecției financiare, care direct a menționat în acel dosar că nu are competența elementară de a o face”, a mai spus Alexandru Bot.

Vlad Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena, Grecia, pe 22 iulie, și extrădat pe 25 septembrie în Moldova. În prezent, acesta se află în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. 

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...