Explozie la un depozit de muniții din Bulgaria. Localnicii, îndemnați să nu iasă din case

O explozie puternică s-a produs luni, 10 august, la un depozit de muniții al unei uzine de armament din apropierea orașului Treavna, în Bulgaria. Autoritățile locale au izolat zona și le-au cerut inițial locuitorilor să rămână în case, să închidă ferestrele și să folosească măști de protecție.

Incidentul s-a produs la un depozit de muniții al fabricii din apropierea satului Belița, municipiul Treavna, regiunea Gabrovo.

Potrivit informațiilor preliminare, incendiul ar fi izbucnit după ce un camion aflat în apropierea unuia dintre depozite a luat foc. Ulterior, în zonă s-au auzit explozii secundare, iar deasupra complexului s-au ridicat coloane dense de fum.

Primarul municipiului Treavna, Dencio Minev, a anunțat ulterior că incendiul din interiorul depozitului a fost stins și că nu există victime sau persoane rănite.

„Nu există victime sau răniți în urma incendiului de la depozitul de muniții al fabricii din apropierea satului Belița. Incendiul din incintă a fost stins de echipele de pompieri din Treavna și Gabrovo”, a transmis edilul.

Potrivit acestuia, la fața locului a fost constituit un comandament operativ, din care fac parte reprezentanții tuturor instituțiilor responsabile.

Toți angajații fabricii au fost evacuați de compania EMKO. Pompierii continuă însă intervenția pentru stingerea focarelor care s-au extins în zonele împădurite din apropierea locului incidentului.

Cauzele incendiului sunt în continuare investigate. Perimetrul a fost izolat, iar accesul persoanelor neautorizate este interzis.

Din cauza fumului dens răspândit pe o suprafață extinsă, autoritățile au decis instalarea unei stații mobile pentru monitorizarea calității aerului.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...