
Fermierii ar putea ieși din nou la proteste, după ce statul a renunțat la licența obligatorie pentru importul de grâu, porumb și floarea-soarelui din Ucraina. Agricultorii cer prelungirea acestui mecanism, instituit în toamna 2023, pentru a putea proteja fermierii mici și mijlocii. Solicitarea a fost făcută de Asociația „Forța Fermierilor”, care cer o întâlnire de urgență cu premierul Dorin Recean.
Scrisoarea, prin care organizația își arată indignarea, a fost trimisă Guvernului, Ministerului Agriculturii și Comisiei parlamentare pentru agricultură.
„Prelungirea acestui instrument de import controlat este vital pentru supraviețuirea agricultorilor mici și mijlocii din satele Moldovei. Experiența anului trecut, când guvernul a aplicat cu mare întârziere această măsură le-a provocat agricultorilor locali pierderi enorme, estimate la peste 2 miliarde de lei. Situația lor financiară fiind una extrem de critică la moment. Precizăm opiniei publice că solicităm prelungirea importului controlat de aceste produse și nu interzicerea lui – măsură care este activă la moment în țările europene vecine Ucrainei ca instrument de protejare a producătorilor agricoli locali. În cazul ignorării acestui apel de către Guvern și Parlament în scopul găsirii cât mai rapid a unei soluții pentru protejarea agricultorilor locali de concurența neloială din Ucraina, ne rezervăm dreptul constituțional la proteste masive”, se arată în mesajul asociației.
În replică, ministrul Agriculturii susține că prin acest mesaj fermierii nemulțumiți promovează o „politică izolaționistă”. Vladimir Bolea susține că majoritatea produselor agricole din R. Moldova sunt destinate pentru export, iar agricultorii nu au de ce să-și facă griji în privința importului din Ucraina.
„Ca să înțeleagă lumea ce înseamnă importuri, comparativ cu cât producem noi: au fost importate în jur de 8000 de tone de floarea-soarelui și noi am produs 800.000 de tone. Republica Moldova este un stat exportator, noi nu suntem stat importator. Ne bucurăm pentru producătorii noștri agricoli care fac export și marea majoritate fac export. Și atunci când tu începi o politică izolaționistă atât de severă și tu nu ai la bază nici un fel de calcul, decât niște emoții, atunci te poți trezi cu interdicții la exporturi din partea tuturor acelor state”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Amintim, licența pentru importul de cereale din Ucraina nu mai este obligatorie din 26 iunie. De asemenea, și-a încheiat activitatea și comisia specială care elibera aceste licențe.
Măsura a fost introdusă pentru prima dată în 11 octombrie 2023 și a fost funcțională în perioada stării de urgență, care s-a încheiat în 31 decembrie. Ulterior, deciziile de prelungire a termenului pentru trei luni au fost luate în ianuarie și aprilie, iar, conform legislației, a treia extindere nu mai poate fi efectuată, susține Ministerul Agriculturii.