Fermierii oferă Guvernului o săptămână, pentru a le îndeplini revendicările. În caz contrar, pe 19 iunie, vor veni cu tractoarele în Capitală

După două zile de proteste, fermierii anunță o pauză, timp în care vor continua negocierile cu Guvernul, în privința revendicărilor pe care le au. Aceștia susțin că așteaptă de la premierul Recean soluții practice la problemele lor, iar dacă acestea nu vor veni, în 19 iunie, vor organiza un protest de amploare, în capitală, unde vor veni cu tractoare și altă tehnică agricolă.   

Într-un comunicat emis de Asociația „Forța Fermierilor”, se menționează că decizia de a suspenda manifestațiile a fost luată ca urmare a propunererii prim-ministrului de a organiza o nouă rundă de negocieri.

Astfel, agricultorii anunță că, pe parcursul săptămânii viitoare, vor participă activ în discuții cu reprezentanții Guvernului„cu axarea pe problema acordării urgente a sprijinului financiar agricultorilor mici și mijlocii pentru culturile de primă grupă, achitarea urgentă a datoriilor la subvențiile și impunerea portului Giurgiulești să exporte prioritar producția agricolă moldovenească”. 

Potrivit lor, dacă negocierile nu vor înregistra progrese, iar premierul nu-și va asuma un angajament în scris, care să prevadă pașii exacți pe care îi va întreprinde, luni, 19 iunie vor organiza un protest de amploare, „cu tehnica agricolă în capitală și în toată țară, cu posibilă blocare a tuturor traseelor principale pentru anumită perioadă”. Precizăm că, în zilele de miercuri și joi, mii de fermieri au protestat în mai multe raioane, blocând drumurile naționale cu tractoarele, inclusiv traseele ce duc spre punctele de frontieră Leușeni și Sculeni. Aceștia cer compensații în mărime de 3 mii de lei pentru fiecare hectar, pentru a-și acoper pierderile din anul trecut, ca urmare a secetei, dar a crizei de pe piața internă, provocată de scumpirea carburanților și a fertilizanților, dar și de ieftinirea considerabilă a producției agricole, din cauza importurilor masive de cereale și produse oleaginoase din Ucraina.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram