Fiecare al treilea cetățean moldovean trăiește în sărăcie absolută, potrivit Biroului Național de Statistică

Aproape o treime din populația Republicii Moldova trăiește în sărăcie absolută, arată un raport pentru anul 2025 al Biroului Național de Statistică (BNS), citat de IPN. Diferențele dintre sate și orașe rămân semnificative, iar cele mai afectate sunt persoanele în vârstă și familiile cu trei sau mai mulți copii.

În cadrul evenimentului de prezentare a datelor, directorul general al BNS, Oleg Cara, a declarat că pragul sărăciei absolute a fost stabilit la 3 764 de lei pe lună pentru o persoană, iar 31,1% din populație se încadrează în această limită. Procentul de populație care se încadrează la sărăcie extremă, adică la venituri lunare de 3 035 de lei, este de 15,1%.

În premieră, BNS a calculat și sărăcia multidimensională, care ia în considerare nu doar veniturile, ci și lipsurile din domenii precum sănătatea, educația, condițiile de trai și ocuparea forței de muncă. Pentru anul 2025, acest indicator a fost estimat la 13,2%, iar riscul de sărăcie, indicator utilizat la nivelul Uniunii Europene, a ajuns la 22,1%.

Oleg Cara a subliniat importanța noilor instrumente statistice pentru elaborarea politicilor publice. El a menționat că acuratețea și comparabilitatea datelor statistice la nivel internațional sunt fundamentale nu doar pentru parcursul european al țării, ci mai ales pentru fundamentarea unor politici publice care să nu lase pe nimeni în urmă.

„Ajustarea metodologiei ne permite să înțelegem mult mai clar dimensiunile vulnerabilității în societatea noastră”, a adăugat acesta.

Reprezentanta Grupului Băncii Mondiale, Carolina Odobescu, a declarat că noile standarde vor permite identificarea mai exactă a persoanelor vulnerabile.

 „Măsurarea robustă a sărăciei este o condiție esențială pentru elaborarea unor politici eficiente. Trecerea la noile standarde europene oferă decidenților o bază credibilă pentru acțiune”, a menționat aceasta.

Datele au fost prezentate odată cu noua metodologie de măsurare a sărăciei, elaborată cu sprijinul Băncii Mondiale și aliniată la standardele europene. Noua metodologie utilizează datele actualizate ale Recensământului populației și locuințelor din 2024 și include, pentru prima dată, cheltuielile pentru sănătate în calculul coșului minim de consum. Potrivit BNS, noile date vor sta la baza viitoarelor politici publice și programe de asistență socială destinate persoanelor vulnerabile.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...