În după-amiaza zilei de 16 iulie 1941, trupele române au intrat victorios în principalul oraș al Basarabiei, din direcția Orhei – Poșta-Veche. Orașul, distrus în ajun de exploziile dirijate ale bolșevicilor puși pe fugă, era plin de incendii.
Fuseseră aruncate în aer zeci de clădiri administrative, industriale, strategice și de menire culturală, inclusiv gările și stațiile de tren, stațiile electrice, uzina de apă, morile și fabricile de pâine, instituțiile de învățământ, Catedrala etc., dar și case particulare, în special, în cartierele evreiești, incendiate chiar de stăpânii lor care se refugiau.
Nici o dată în istoria sa, Chișinăul n-a suferit asemenea distrugere. Ceva mai târziu, au fost găsite și gropile cu var, cu sute de cadavre ale basarabenilor împușcați în ceafă de către călăii odioasei poliții sovietice NKVD.
Bestialitatea bolșevicilor, cel mai crunt regim în istoria românilor de la est de Prut, atingea cote medievale (cum și sălbătăcia rușilor, astăzi, în Ucraina, ar spune cineva).
În dimineața acelei zile, de 16 iulie 1941, frontul spre Chișinău se afla, pe linia Căpriana-Negrești-Peresecina (dinspre nord și nord-vest) și pe linia Văsieni-Hâncești–Cimișlia (la vest și sud-vest).
Pornind ofensiva pe la orele 3-30, și înfruntând o luptă grea pe linia Peresecina – Micăuți – Strășeni, pe la orele 6 dimineața, blindatele diviziei 5 românești au ajuns la pădurea Buruiana (undeva între Stăuceni și Poșta Veche).
De notat că o zi mai devreme, comandantul Armatei 9 sovietice, general-colonelul Cerevicenko, a emis ordinul de apărare a Chișinăului, cu orice preț, și s-a deplasat la linia frontului, în acea zonă, spre a conduce personal operațiunile de apărare a orașului, pe toată linia Chișinău – Orhei.
Dar a pierdut lupta de lângă Micăuți, întorcând spatele și fugind, lăsând trupele sale în dezordine.
Pe la orele 8 dimineața, adică peste doar 4-5 ore, ostașii români au intrat în oraș. Tancurile maiorului Spirescu puseseră deja stăpânire pe Poșta Veche, iar de acolo, au mers mai departe, fără oprire spre centrul orașului.
Pe vremea aceia, șoseaua Orheiului pornea pe linie dreaptă chiar din centrul Chișinăului, prin străzile actuale Eugen Doga, Petru Rareș și piața Visterniceni.
Trupele sovietice care mai erau în oraș s-au împrăștiat în dezordine. Doar un batalion din regimentul 90 de infanterie sovietic, surprins în retragere prin Chișinău, a încercat să opună rezistență pe o stradă a orașului.
N-a reușit nimic și s-a retras prin șoseaua Muncești, spre Broasca-Floreni, unde se afla punctul de conducere al corpului 35 sovietic.
După amiază, prin oraș se retrăgea o unitate a regimentului 134 de artilerie sovietic, din corpul 35 de infanterie. Vreo zece tunuri tractate se deplasau pe actuala stradă Columna.
Însă, în zona Catedralei, care zăcea și ea distrusă de sovietici, se aflau deja tancurile române, care au cerut sovieticilor să se predea, însă aceia au refuzat.
Lupta n-a durat mult. Ostașii roșii au abandonat tunurile și au fugit de la fața locului. Nu se știe câți au murit sau au fost făcuți prizonieri.
Autor: Gheorghe Mârzenco, istoric
