
Ambasada Rusiei s-apucă iar să ne dea lecții de istorie. De această dată, s-a arătat deranjată de conținutul manualelor de „Istorie a românilor” pentru elevii de liceu din Republica Moldova. Potrivit „istoricilor” cu epoleți, îngrijorările sunt legate de „încercările evidente” de pe paginile acestui manual de a justifica „crimele acoliților români ai nazismului”.
„Autorii oferă spre reflecția elevilor extrase din lucrări istorice dubioase, de sorginte revizionistă. Într-unul dintre fragmente, se afirmă că anii tiraniei fasciste a lui Ion Antonescu sunt pur și simplu „o perioadă controversată”, având atât aspecte pozitive, cât și negative. Această afirmație îi aparține odiosului istoric român Gheorghe Buzatu, care l-a admirat fățiș pe dictatorul român și i-a acuzat pe evrei de organizarea unui Holocaust antiromânesc (!)”, exclamă ambasada rusă, într-o postare pe Facebook.
„Capitolele dedicate ocupaţiei româneşti a Basarabiei, Bucovinei de Nord și Pridnestroviei din anii 1941-1944 constă aproape în întregime din relatări elogioase ale „realizărilor” administrației românești, care, chipurile, ar fi fost preocupată de dezvoltarea social-economică a acestor regiuni”, adaugă autorii.
Aceștia ne mai învață că „Bucureștiul, pregătindu-și retragerea de pe teritoriile ocupate în fața avansării Armatei Roșii, a dispus „evacuarea” de acolo în România a tuturor resurselor materiale cu o oarecare semnificație”.
„Teroarea brutală a regimului de ocupație, vizând, potrivit conducătorilor săi înșiși, curățarea etnică a regiunilor „eliberate”, este prezentată în manual într-un ton neutru, ca o luptă împotriva activităților antiromânești și comuniste subversive, ceea ce reia, în mare parte, clişeele propagandistice de atunci”, își continuă „expertiza” rușii de la ambasadă.
„Constătăm că publicarea unui manual cu insinuări pro-naziste nu este un caz izolat de profanare a istoriei, ci se înscrie într-o tendință mai amplă de accentuare în Republica Moldova a revizionismului istoric. Același lucru îl dovedește și votul delegației Republicii Moldova în Adunarea Generală a ONU împotriva rezoluției inițiate de Rusia privind combaterea glorificării nazismului”, concluzionează Ambasada Rusiei de la Chișinău.