Uniunea Europeană va amenința Ungaria cu sabotarea economiei sale dacă premierul ungar Viktor Orban va bloca asistența pentru Ucraina și la summitul liderilor europeni ce va avea loc săptămâna aceasta, conform unui plan confidențial elaborat de Bruxelles, informează Financial Times.
În documentul văzut de FT, se arată că oficialii de la Bruxelles au elaborat o strategie care să ia la țintă în mod explicit slăbiciunile economiei ungare, să pericliteze stabilitatea monedei ungare și să ducă la prăbușirea încrederii investitorilor cu scopul de a afecta „locurile de muncă” și creșterea economică.
Această strategie ar fi pusă în aplicare în cazul în care Orban va folosi în continuare dreptul său de veto pentru a bloca asistența financiară pe termen lung pentru Ucraina.
Documentul conține precizări care susțin că „în cazul în care nu se ajunge la nicio înțelegere pe 1 februarie, alți șefi de stat și guvern vor declara în public că, având în vedere comportamentul neconstructiv al premierului ungar (…) ei nu își pot imagina ca” fonduri UE să fie oferite Budapestei.
În lipsa fondurilor europene, „piețele financiare și companiile europene și internaționale ar putea fi mai puțin interesate să investească în Ungaria”, mai notează documentul, adăugând de asemenea că o asemenea pedeapsă „ar putea declanșa o creștere rapidă a costurilor finanțării deficitului public și o cădere a monedei” ungare, transmite Calea Europeană.
Ministrul UE al Ungariei, Janos Boka, a declarat pentru ziarul Budapesta că nu cunoaște detalii despre amenințarea financiară, dar că țara „nu cedează presiunii”.
Un summit extraordinar al șefilor de stat sau de guvern din Uniunea European va avea loc pe 1 februarie pentru a debloca negocierile privind revizuirea bugetului multianual 2021-2027 și a mecanismului financiar pe termen lung pentru Ucraina de 50 de miliarde de euro, tratative ce nu s-au încheiat cu succes la Consiliul European din 14-15 decembrie din cauza veto-ului premierului maghiar Viktor Orban.