Flăcările au răpit trei vieți în aceeași zi din cauza fumatului imprudent

Trei persoane și-au pierdut viața în urma unor incendii izbucnite duminică, 9 februarie, din cauza imprudenței în timpul fumatului, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Primul incident a avut loc în localitatea Tarasova, raionul Rezina. Pompierii au fost alertați la ora 05:30, intervenind pentru a stinge un incendiu care a cuprins o anexă de 18 metri pătrați. În timpul intervenției, aceștia au descoperit cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 57 de ani. Cercetările preliminare indică faptul că incendiul a fost provocat de fumatul neglijent.

Al doilea incendiu s-a produs în satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei. Flăcările au mistuit bunurile dintr-o cameră de 10 metri pătrați, iar înainte ca echipele de intervenție să ajungă, localnicii au reușit să stingă incendiul și să recupereze trupul neînsuflețit al proprietarului, un bărbat de 48 de ani. Potrivit primelor constatări, focul a pornit tot din cauza lipsei de precauție în timpul fumatului.

Al treilea caz a fost raportat în seara aceleiași zile, la ora 21:56, într-o locuință din Strășeni. Flăcările s-au extins asupra bunurilor din interior și a acoperișului casei, afectând o suprafață de 50 de metri pătrați. La fața locului au intervenit trei echipe de pompieri, care au lichidat incendiul la ora 01:21. În interiorul locuinței a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 46 de ani. Potrivit primelor investigații, cauza probabilă a incendiului este tot fumatul neglijent.

Datele IGSU arată că, de la începutul anului 2025, au fost înregistrate 228 de incendii, soldate cu 21 de decese.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...