Forțele aeriene moldovenești vor fi mai „operative” și vor putea distruge dronele ilegale. „Intervenția promptă”, stabilită de noua lege de apărare aeriană

Forțele aeriene ale Ministerului Apărării vor putea lua „măsuri concrete” pentru monitorizarea și distrugerea dronelor care vor survola neautorizat spațiul aerian al R. Moldova. Modul de acțiune este prevăzut de o nouă lege cu privire la combaterea amenințărilor aerien aprobată de Parlament.

Documentul prevede că autorităţile competente vor avea „instrumentele necesare pentru a preveni şi a răspunde prompt oricărei utilizări neautorizate”, iar Poliția de Frontieră „va avea dreptul” să imobilizeze sau să distrugă aparatele de zbor fără pilot.

Potrivit deputaților, noile prevederi vor permite instituțiilor responsabile să intervină în mod operativ, eficient și coordonat în diferite situații de urgență, ceea ce va contribui semnificativ la protejarea spațiului aerian și a securității Republicii Moldova.

„Astfel, aeronava fără pilot la bord care va trece ilegal frontiera de stat a Republicii Moldova va putea fi distrusă, neutralizată sau zborul acesteia va fi luat sub control de către Forțele Aeriene, subordonate Ministerului Apărării al Republicii Moldova. În cazul aeronavelor fără pilot la bord, care survolează ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova și este imposibilă interceptarea acestora, Poliția de Frontieră va avea dreptul să le imobilizeze sau să le distrugă, prin dezactivarea funcțiilor de comandă, de control sau de comunicații”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

Amintim că, de la începutul războiului în Ucraina, în Republica Moldova au fost înregistrate 14 cazuri de căderi de drone. Cele mai recente au avut loc în luna februarie a acestui an, când bucăți de aparate au fost găsite în Etulia, Vulcănești și Ciumai.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...