Forțele ruse încep să părăsească centrala nucleară Zaporojie, potrivit Ministerului Apărării al Ucrainei, scrie Sky News. Un număr de lucrători au primit instrucțiuni să părăsească centrala până în 5 iulie.
„Potrivit ultimelor date, contingentul de ocupație părăsește treptat teritoriul centralei nucleare Zaporojie. Unul dintre primii care au părăsit centrala au fost trei angajați Rosatom, care se ocupau de acțiunile rușilor”, anunță autoritățile ucrainene.
Angajații ucraineni care au semnat un contract cu Rosatom au fost, de asemenea, sfătuiți să evacueze. Conform instrucțiunilor primite, ar trebui să plece până pe 5 iulie. De asemenea, ucrainenii au subliniat că numărul patrulelor militare „scade treptat” în jurul centralei.
Trupele Moscovei au ocupat instalația din martie anul trecut, iar Ucraina a efectuat recent exerciții de răspuns la dezastre nucleare în așteptarea unui potențial atac. Zeci de unități de tehnică specială și mai mulți angajați ai Ministerului de Interne, Sănătății și ai Departamentului pentru Situații Excepționale au fost mobilizați pentru un exercițiu de intervenție în caz de catastrofă nucleară. Astfel de exerciții aui avut loc în regiunile Dnipropetrovsk și Nikolaev din Ucraina, precum și pe teritoriile regiunilor Zaporojie și Herson, controlate de Kiev.
Exercițiile au loc după ce serviciile ucrainene de spionaj, precum și președintele Volodimir Zelenski, au acuzat Rusia că ar pune la cale acțiuni teroriste la cea mai mare centrală atomică din Europa. Autoritățile ruse au respins acuzațiile și acuză la rândul lor Kievul de defăimare. Potrivit scenariului, cel puțin 300 de mii de persoane vor fi evacuate în primele ore după un eventual accident nuclear.
Ucraina are 15 unități nucleare, distribuite la cinci centrale atomice – Zaporojie, Hmelnițki, Nikolaev, Rivne și Cernobîl, ultima fiind scoasă din funcțiune.