
Fostul ministru sud-coreean al Apărării Kim Yong-Hyun a încercat să se sinucidă în timp ce se afla în arest, a declarat miercuri comisarul general al Serviciului Corecţional din Coreea.
Kim a fost reţinut la Seul duminică, la câteva zile după ce declaraţia preşedintelui Yoon Suk Yeol privind legea marţială a declanşat o criză politică şi o furie publică generalizată în ţară. Kim ar fi recomandat impunerea legii marţiale şi a fost prima personalitate reţinută în acest caz.
Acesta a fost transferat într-o celulă de protecție și sănătatea lui rămâne stabilă, a declarat Shin Yong-hae, șeful centrului corecțional, parlamentarilor în timpul unei audieri parlamentare.
Marți seara, cu puțin timp înainte ca un tribunal din Seul să dispună arestarea fostului ministru al Apărării sub acuzația de implicare în organizarea unei rebeliuni, președintele sud-coreean Yoon Seok-yeol s-a confruntat cu un val de controverse legate de o recentă decizie politică.
Pe 3 decembrie, președintele Yoon a decretat legea marțială în Coreea de Sud, dar măsura a fost blocată de Parlament, ceea ce l-a forțat să o anuleze. În urma acestui incident, șeful Ministerului Apărării și-a prezentat demisia, iar autoritățile au inițiat o anchetă.
Ancheta îl vizează și pe președintele Yoon, căruia i s-a interzis să părăsească țara. Miercuri, poliția a efectuat percheziții la reședința acestuia, a relatat agenția de presă Yonhap.