
Fostul primar de Boldurești, Nicanor Ciochină, a fost condamnat la șapte ani de închisoare după ce, în urmă cu doi ani, a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani și a părăsit locul accidentului.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, inculpatul ar fi lovit cu mașina un băiat de 14 ani, după care ar fi părăsit locul accidentului. Cercetările arată că ulterior el ar fi încercat să însceneze un alt accident pentru a evita răspunderea penală.
Pe parcursul procesului, Nicanor Ciochină s-a declarat nevinovat, susținând în fața instanței că dosarul ar fi fost fabricat din motive politice. Familia victimei respinge aceste afirmații și a cerut o sentință pe care o consideră dreaptă.
Fostul edil este vizat și într-un alt dosar penal, în care este cercetat pentru presupuse fapte de tortură și tratament inuman sau degradant. Potrivit acuzării, acesta ar fi agresat un bărbat din localitate în perioada în care ocupa funcția de primar, acuzații pe care Ciochină le neagă.
Ion Andronache, complicele lui Ciochină, care l-ar fi ajutat pe fostul primar de Boldurești să ascundă urmele accidentului, s-a ales și el cu o condamnare, cu executarea pedepsei sub formă de închisoare pentru o perioadă de 6 luni.
La sfârșitul lunii ianuarie, el a fost reținut în dosarul de tortură, în timp ce ieșea de la o ședință de judecată în cauza privind accidentul rutier, unde se afla sub control judiciar. Ulterior, instanța a dispus plasarea sa în arest preventiv.