
O întreprindere din stânga Nistrului și specilista în logistică a acesteia au ajuns pe banca acuzaților, fiind învinuite că au introdus în R. Moldova 128 de automobile uzate din SUA, fără să achite drepturile de import în valoare de peste 23 de milioane de lei. Potrivit PCCOCS, schema ar fi fost pusă la cale în perioada 2024-2025, prin declararea fictivă a destinației automobilelor, care ar fi fost prezentate în documente drept livrări pentru cetățeni din Ucraina, deși în realitate ajungeau în localități din stânga Nistrului.
Potrivit anchetei, mecanismul ar fi fost organizat de o femeie în vârstă de 37 de ani, angajată în calitate de specilsită în logistică la întreprinderea vizată. Aceasta ar fi indicat în documentele de import informații false despre destinația finală a automobilelor, pentru a evita achitarea drepturilor vamale. În realitate, mașinile nu ajungeau în Ucraina, ci erau transportate în regiunea transnistreană, fără plata obligațiilor aferente importului.
Investigațiile procurorilor PCCOCS și ale ofițerilor Serviciului Vamal au stabilit că automobilele erau aduse din Statele Unite prin Lituania, în loturi de până la opt unități într-un singur camion. Printre mărcile importate se numără Tesla, Lexus, Ford, Dodge, BMW, Chevrolet, Jeep, Honda, Nissan, Toyota și Alfa Romeo.
Odată ajunse ilegal în R. Moldova, automobilele erau dezasamblate, iar piesele auto expuse comercializării. În urma schemei, prejudiciul estimat de autorități prin neplata drepturilor de import depășește 23 de milioane de lei.
Pentru eschivarea de la achitarea drepturilor de import, femeia riscă o amendă cuprinsă între 250.000 și 350.000 de lei sau până la cinci ani de închisoare. Întreprinderea riscă o amendă de la 500.000 la 800.000 de lei.