
Fostul șef de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrei Ermak, este suspectat de legalizarea unor venituri obținute ilegal în cadrul unui proiect imobiliar de lux din apropierea Kievului. Informația a fost anunțată de Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP).
Potrivit anchetatorilor, este vorba despre o schemă de spălare de bani prin intermediul unui proiect rezidențial din localitatea Kozin, regiunea Kiev. Autoritățile susțin că prin acest proiect ar fi fost legalizate aproximativ 460 de milioane de grivne, echivalentul a peste 10 milioane de dolari.
Complexul rezidențial, denumit „Dinastia”, prevedea construcția a patru vile de lux, fiecare cu o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. De asemenea, proiectul includea și o a cincea reședință comună, dotată cu sală de sport, piscină și spa pentru proprietarii caselor.
Andrei Ermak a refuzat să ofere detalii despre dosar.
„Nu voi comenta acum. După finalizarea acțiunilor de anchetă voi face declarații. Nu am nicio casă, am doar un apartament și un automobil”, a declarat acesta pentru presa ucraineană.
Anterior, publicația „Ukrainska Pravda” a relatat despre desfășurarea unor acțiuni de urmărire penală în privința lui Ermak, fără a preciza motivele. Potrivit „RBK-Ucraina”, în noiembrie anul trecut, în cadrul dosarului „Energoatom”, la domiciliul acestuia au avut loc percheziții, după care a fost demis din funcția de șef al Biroului președintelui.
Ermak era considerat unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Volodimir Zelenski și una dintre cele mai influente persoane din Ucraina. După plecarea din funcție, acesta declara că intenționează să meargă pe front, însă Ministerul Apărării de la Kiev a precizat ulterior că nu s-a prezentat la centrele teritoriale de recrutare.
În martie 2026, Ermak a devenit șeful unui comitet pentru protecția victimelor agresiunii armate din cadrul Asociației Naționale a Avocaților din Ucraina.