Now Reading: FOTO | 14 ani fără Valentin Mândâcanu, omul de cultură care a îmbrăcat limba română în haina demnității naționale
- 01
FOTO | 14 ani fără Valentin Mândâcanu, omul de cultură care a îmbrăcat limba română în haina demnității naționale
FOTO | 14 ani fără Valentin Mândâcanu, omul de cultură care a îmbrăcat limba română în haina demnității naționale
Astăzi se împlinesc 14 ani de la moartea lui Valentin Mândâcanu, renumitul filolog, publicist și om de cultură care a transformat cuvântul într-o armă a renașterii naționale. Prin eseul-manifest „Veșmântul ființei noastre”, publicat în 1988, el a zguduit conștiințele, a sfidat falsificările ideologice ale epocii și a contribuit la aprinderea flăcării Mișcării de Eliberare Națională din Republica Moldova.
În aprilie 1988, când adevărul despre limba și identitatea românească era încă prizonierul dogmelor sovietice, revista „Nistru” publica eseul „Veșmântul ființei noastre”. Textul nu era doar o demonstrație lingvistică, ci un act de curaj intelectual și de recuperare a demnității. Mândâcanu demonta falsul concept al unei limbi „moldovenești” separate de limba română și apăra dreptul basarabenilor de a-și recunoaște propria identitate.
Cuvintele sale au devenit parte a acelui curent de conștiință care avea să scoată oamenii în stradă, să ceară revenirea la alfabetul latin și recunoașterea limbii române, iar mai târziu să contribuie la afirmarea independenței Republicii Moldova.
Valentin Mândâcanu s-a născut în 27 iulie 1930 în satul Mihăileni, județul Bălți, în România, la 12 ani după Marea Unire. Tatăl său, Roman Mândâcanu, a fost directorul școlii unde a învățat lingvistul de talie mondială Eugen Coșeriu. Elevul Valentin Mândâcanu a învățat trei clase la Liceul „Ion Creangă” din Bălți. În anul 1944, după cea din urmă ocupație sovietică, familia lui se refugiază peste Prut, la Craiova. Acolo își face studiile la liceul „Carol”. În urma politicilor de atunci stabilite între România și URSS, revine în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în 1951. Își face studiile la Institutul Pedagogic din Chișinău. După absolvire lucrează ca profesor la Școala Pedagogică din Călărași. În anul 1966 este angajat la revista „Moldova” din Chișinău, în calitate de redactor-stilizator. De aici începe cariera sa de lingvist, traducător și publicist. În anul 1967 debutează editorial cu volumul „Exprimarea corectă”. Activează apoi la Agenția Telegrafică a Moldovei, în calitate de traducător, după care în calitate de colaborator la „Enciclopedia sovietică moldovenească”, în anul 1979, de unde este concediat pentru faptul că româniza „limba moldovenească”.
Muncește mult la cultivarea și promovarea limbii române, volumul său „Cuvântul potrivit la locul potrivit”, editat în anul 1979, bucurându-se de succes, fiind reeditat în anul 1987. A mai editat în anul 2000 volumul „Între acasă și acasă”, apoi în anul 2008 volumul „Spărturi în gheața tăcerii”.
În eseul său „Elogiu interbelicului românesc” a contestat denaturările propagandistice despre perioada dintre Unirea din 1918 și ocupația sovietică din 1940 și revenirea acesteia în 1944.
Valentin Mândâcanu a trecut și de la lupta cu arma cuvântului la responsabilitatea politică. A fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, în legislatura 1990-1994, și s-a numărat printre semnatarii Declarației de Independență din 27 august 1991.
Pentru contribuția sa la afirmarea valorilor naționale, a fost distins cu Medalia „Meritul Civic”, în 1996, a devenit cetățean de onoare al Chișinăului în 2009, iar în 2010 a primit „Ordinul Republicii”.
În 29 octombrie 2012, Valentin Mândâcanu s-a stins din viață, la vârsta de 82 de ani, după o boală gravă.
„Am stat o viață cu sufletul lipit de pulsul limbii vorbite și scrise în Basarabia… Țin strajă graiului românesc de pe când grimasa politicului criminal strâmba guri și condeie…”, mărturisea Valentin Mândâcanu.
