FOTO | Incendiu puternic la un depozit din estul Bucureștiului unde au intervenit 150 de pompieri. Cartierul Pantelimon, acoperit de un nor imens de fum

Alertă maximă pentru salvatorii din București. Un depozit cu diferite bunuri și produse din cartierul Pantelimon a luat foc încă de aseară, iar construcția metalică a halei fiind distrusă aproape în totalitate din cauza temperaturilor mari provocate de flăcări. La fața locului au intervenit peste 150 de pompieri cu 26 de autospeciale.

Autoritățile anunță că operațiunile de stingere a incendiului vor dura și pe tot parcursul zilei de miercuri. În total, flăcările au afectat o suprafață de 7.000 de metri pătrați. Inspectoratul pentru Situații de Urgență anunță că azi vor fi utilizate și buldoexcavatoare pentru a scoate cât mai repede materialele ce întrețin arderea.

Primele constatări arată că pe unele porțiuni hala s-a prăbușit. Autoritățile precizează că depozitul nu avea o autorizație de securitate la incendiu.

Din cauza degajărilor mari de fum din hala unde erau păstrate băuturi și substanțe chimice, au fost emise mesaje RO-Alert în patru sectoare ale Bucureștiului pentru avertizarea populaţiei, localnicii fiind sfătuiţi să închidă uşile şi ferestrele. Ministerul Sănătăţii a făcut recomandări pentru populaţie, persoanele care au simptome de disconfort respirator fiind sfătuite să solicite asistenţă medicală la 112.

De asemenea, în zona incendiului, concentraţiile de particule în atmosferă au atins un nivel de şapte ori mai mare decât nivelul maxim admis.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...