
Una dintre cele mai atractive și accesibile destinații de vacanță, în perioada sărbătorilor pascale, este, cu siguranță, România. Asta deoarece aici găsești tradiția trăită, nu simulată, peisaje de poveste, dar și confortul pe care îl caută omul modern – de la sate unde clopotul se aude peste dealuri, cu oameni ce vin la biserică în straie populare, până la resorturi cu SPA și piscine încălzite.
În Bucovina nu vii doar ca turist, vii să intri în ritmul locului. O zonă îmbibată de tradiții, cu mănăstiri seculare și oameni care trăiesc Învierea pe viu, cu trupul și sufletul. Una dintre cele mai imporesionate obiceiuri aici este încondeierea ouălor, care are loc în Joia Mare. În noaptea de Înviere, mănăstirile se umplu de lumină și trăire duhovnicească.
Pensiunile mizează exact pe această atmosferă: mese tradiționale, gust autenintic de „acasă”, fără reinterpretări moderne.
Prețurile în zona Bucovinei pornesc cam de la 1.500 de lei românești (aproximativ 311 euro) și pot ajunge la 2.500 RON (echivalentul a circa 490 de euro) de persoană, pentru 3-4 nopți. Nu e ieftin, dar cererea rămâne ridicată.



În Maramureș, timpul nu se grăbește niciodată. În dimineața de Paște, oamenii de aici merg la biserică îmbrăcați ca acum o sută de ani. Nu o fac pentru turiști, ci pentru că așa e la ei. Localități precum Breb sau Vadu Izei oferă mai puțin confort, dar mai multă autenticitate.
Tarifele în această zonă turistică ajung la aproximativ 350 RON pe noapte (circa 70 euro), iar un sejur complet costă între 1.200 și 1.800 RON (240 – 360 euro) de persoană.



Transilvania vine cu o ofertă echilibrată: tradiție, dar și cu un accent sporit pe confort. Casele săsești restaurate, gastronomia simplă și zonele mai puțin aglomerate, precum Viscri sau împrejurimile Branului, atrag tot mai mulți turiști.
Prețurile aici pornesc de la 460 RON pe noapte (aproximativ 90 euro) pentru o cameră dublă, iar pentru câteva zile bugetul urcă între 800 și 2.000 RON (160 – 400 euro), în funcție de nivelul de confort.



Pentru cei care nu vor bătăi de cap, Valea Prahovei rămâne alegerea rapidă, cu acces ușor și condiții bune. Stațiunile balneare vin cu un alt tip de ofertă: relaxare completă, băi termale, mese festive și programe organizate.
Prețurile urmează aceeași logică: mai mult confort înseamnă pachete care ajung ușor la 400-500 euro de persoană, pentru un sejur de 3-4 zile.



Delta nu este pentru toată lumea. Dar cine ajunge aici nu caută tradiție în sens clasic, ci retragere. Diminețile încep pe apă, în ceață, iar serile se termină la masă, cu pește și povești. În unele zone, Paștele lipovenesc adaugă un plus de autenticitate.
Tarifele pornesc de la 200-300 RON pe noapte (40-60 euro) în pensiuni și pot ajunge la 2.200-2.500 RON (440-500 euro) de persoană în resorturi.


