Sute de clerici și credincioși au participat aseară la o ceremonie religioasă, închinată Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, prăznuit astăzi, care este și ocrotitorul spiritual al Episcopiei Basarabiei de Sud. „Calea Sfinților” s-a desfășurat în municipiul Cahul, unde se află centrul eparhial, și a reunit ierarhi și preoți de pe ambele maluri ale Prutului.
Alături de Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a fost alături și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, care în aceste zile, a venit într-o vizită frățească din eparhia basarabeană, pentru a cunoaște realitățile locurilor și pentru a se bucura duhovnicește la cinstirea Sfântului Ierarh Dionisie, anunță Episcopia, într-un comunicat de presă.
Totodată, în contextul Anului comemorativ al sfinților tămăduitori fără de arginți, declarat de Patriarhia Română în anul 2024, Episcopia Basarabiei de Sud a primit un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, care se afla în paraclisul „Invierea Domnului”, acestea fiind purtate în procesiune până la Catedrala „Sf. Ier. Dionisie și Sf. M. Mc. Dimitrie” din cartierul Lipovanca din Cahul.
La finalul procesiunii, Preasfințitul Părinte Veniamin a vorbit celor prezenți despre viața și minunile săvârșite de Sfântul Ierarh Nectarie și a mulțumit tuturor pentru participare și buna organizare. Programul liturgic a continuat prin săvârșirea slujbei privegherii, oficiată de ierarhul locului, împreună cu soborul numeros de preoți și diaconi.