24 de ambasade acreditate în România au transmis joi o declarație comună, prin care își exprimă susținerea față de marșul Pride, care va avea loc la București, dar și în
24 de ambasade acreditate în România au transmis joi o declarație comună, prin care își exprimă susținerea față de marșul Pride, care va avea loc la București, dar și în
Patriarhia Română își exprimă indignarea față de parada homosexualilor, lesbienelor și transsexualilor, care urmează să aibă loc în această sâmbătă, 7 iunie. Într-un comunicat de presă, Biserica Ortodoxă Română atrage
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj pentru creștini, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului prin care le amintește părinților că familia este „biserica de acasă”, în care iubirea se simte
Sărbătoarea mare în Biserica Ortodoxă de stil nou. Astăzi sunt cinstiți Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei considerați întocmai cu apostolii, printre cei mai importanți piloni ai creștinismului. Tot astăzi,
Patriarhia Română organizează, în perioada 14-17 mai, un Simpozion Internațional de Teologie, dedicat împlinirii a 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Evenimentul,
Republica Moldova a fost creată ca urmare a războiului hibrid dus de sovietici împotriva României, iar poziționarea partidului de guvernământ și al președintelui Maia Sandu, în legătură cu problema identitară,
În ziua de 4 mai 2025, când creștinii ortodocși prăznuiesc Duminica Mironosițelor, Mitropolia Basarabiei, Biserica românească dintre Prut și Nistru, împlinește un secol de existență. Prin Decretul Regal nr. 1942,
Credincioșii din București vor putea să se închine miercuri, 30 aprilie, la Sfânta Împărăteasă Elena, ale cărei sfinte moaște vor ajunge mâine în România. Acestea se vor afla la Catedrala
În ultimele zile, în spațiul mediatic a apărut o „scrisoare deschisă” adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care încearcă să discrediteze numirea unui episcop vicar pentru Arhiepiscopia Chișinăului, Mitropolia
Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului au avansat, însă construcția nu va fi gata până la inaugurarea anunțată în octombrie anul acesta. Lucrările se vor extinde până în 2027, a declarat,
Documentarul „Istoria Patriarhiei Române 1925-2025”, realizat de Trinitas TV, poate fi vizionat acum și online. Filmul a fost prezentat marți seară la Ședința Solemnă a Adunării Naționale Bisericești și a
Episcopia Ortodoxă Română a Italiei devine cult oficial în Peninsulă. Acordul a fost semnat luni de către Alfredo Mantovano, subsecretarul Președinției Consiliului de Miniștri, și Preasfințitul Episcop Siluan, la Biroul
O consultare privind data comună de stabilire a Învierii Domnului poate avea loc doar în cadrul unui Sinod pan-ortodox, „prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori”, a transmis Patriarhia Română într-un
Sprijinul filantropic acordat doar de Arhiepiscopia Bucureștilor a Patriarhiei Române a fost anul trecut de aproximativ 17,5 milioane lei (cam 3,5 milioane de euro – n.n.), conform raportului prezentat sâmbătă
Unirea Moldovei cu Țara Românească de la 24 ianuarie 1859 va fi celebrată în tot cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat emis de Patriarhia de la București, în toate
Primul Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei, Preasfințitul Părinte Nectarie, a fost întronizat sâmbătă, 11 ianuarie, la Dublin. Ceremonia a avut loc în biserica Parohiei „Sfântul Columba”, din capitala
Celebrarea Anului Centenar al Patriarhiei Române, organizarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși, aprobarea bugetului pentru activitățile misionare, sunt câteva dintre subiectele discutate la Adunarea Eparhială a Episcopiei Basarabiei de Sud a Mitropoliei
Federația Filantropia a Patriarhiei Române a oferit, la finele anului trecut, alimente pentru 145 de vârstnici din Arhiepiscopia Chișinăului și din Episcopia Basarabiei de Sud. Aceștia au fost identificați cu
Preafericitul Patriarh Daniel a prezentat noua icoană Soborul Sfinților Români, care este reprezentativă pentru anul jubiliar 2025, când se împlinește un secol de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a transmis un cuvânt pastoral clericilor și credincioșilor cu ocazia marelui praznic al Nașterii Domnului, care va fi sărbătorit, pe
Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în 2025 o sută de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Momentul va fi marcat pe tot parcursul anului viitor, prin manifestări diverse,
Vizita Patriarhului României în Republica Moldova este foarte necesară, dar ea se poate produce doar dacă ar există o invitație oficială din partea președintelui Maia Sandu sau a premierului Dorin
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, le-a transmis un mesaj creștinilor, cu ocazia marii sărbători a Nașterii Domnului și a Anului Nou care se apropie. Înaltul părinte amintește că spiritul
Astăzi se împlinesc 32 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, un eveniment de o importanță istorică și duhovnicească majoră pentru clerul și credincioșii români de pe teritoriul dintre Prut
Starețul Mănăstirii Hadâmbu din România a trecut din nou Prutul cu daruri pentru românii basarabeni. Marți, 26 noiembrie, Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, împreună cu Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi al
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a primit Diploma Omagială, oferită de către Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Distincția a fost acordată pentru meritele deosebite în apărarea credinței ortodoxe,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis o scrisoare pastorală tuturor credincioșilor din Patriarhia Română, pentru prima duminică din Postul Nașterii Domnului 2024, scrie Basilica.ro. Postul Crăciunului a început
Am fost și rămân un susținător al Ucrainei împotriva agresiunii Rusiei, însă nu necondiționat și nu în fața dublei măsuri. Înțeleg foarte bine că Ucraina împiedică Rusia să ajungă din
Preoți și credincioși din Arhiepiscopia Bucureștilor, alături de pelerini din toată țara au participat joi la Procesiunea Calea Sfinților pe străzile Capitalei României, parte din programul sărbătorii Sfântului Dimitrie cel
Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, este comemorat, în aceste zile, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu ocazia împlinii a 400 de ani de la nașterea sa. Printre manifestări se numără
Imagini de la evenimentul dedicat celei de 17-a aniversări de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, desfășurat astăzi, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, după slujba
Eveniment special pentru credincioșii din Ungheni, atașați sufletește de Biserica Ortodoxă Română. Duminică, în orașul de pe malul Prutului a fost sfințită prima biserică aflată sub oblăduirea canonică a Mitropoliei
În contextul aniversării a 32 de ani de la reactivarea Sfintei Mitropolii a Basarabiei, Ziarul Lumina al Patriarhiei Române a realizat un interviu cu ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei
Sute de clerici și credincioși au participat aseară la o ceremonie religioasă, închinată Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, prăznuit astăzi, care este și ocrotitorul spiritual al Episcopiei Basarabiei de
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împlinește astăzi, 15 septembrie, 33 de ani de când slujește Biserica în demnitatea de arhiereu. Pe 15 septembrie 1991, ÎPS Teofan era hirotonit
Biserica Ortodoxă Română se alătură instituțiilor și autorităților în efortul de sprijinire a persoanelor care au avut de suferit din cauza inundațiilor masive din ultimele zile. Patriarhul Daniel a lansat
Astăzi, se împlinesc 32 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, biserica noastră românească, scoasă cu forța din acest spațiu canonic odată cu ocupația sovietică și înlocuită cu biserica de
Românii doresc să păstreze unitatea familiei, constituită din bărbat, femeie și copii, deoarece familia binecuvântată de Dumnezeu reprezintă spațiul intim cel mai de preț în care se exprimă iubirea conjugală,
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit, joi, cu Patriarhul BOR, Daniel, şi cu ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhiei. Într-o postare pe Facebook, șeful
Preoții și enoriașii Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din satul Stolniceni, raionul Hâncești, au decis să iasă din subordonarea canonică a Patriarhiei Ruse și să treacă sub oblăduirea Patriarhiei Române. Anunțul
Ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia miercuri, la aniversarea a 165 de ani de la Unirea Principatelor, o slujbă de „Te Deum” în toate bisericile din Patriarhia
Sâmbătă, 25 noiembrie, se împlinesc cinci ani de la evenimentul sfințirii Altarului Catedralei Naționale din București, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Patriarh Daniel.
Liderul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Patriarh Daniel, a împlinit ieri 16 ani de la întronizare. Cu această ocazie, la Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhiei din București a avut loc o
Începând cu ora 23:30, ZIUA.md transmite, în direct, Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală din București, într-o preluare de la Trinitas TV.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis clerului şi credincioşilor din Patriarhia Română scrisoarea pastorală pentru Sfintele Paşti 2023. † DANIEL PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI
† PETRU PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOP AL CHIȘINĂULUI, MITROPOLIT AL BASARABIEI ȘI EXARH AL PLAIURILOR PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA CHIȘINĂULUI HAR, MILĂ ŞI
Încetarea discriminării Mitropoliei Basarabiei și retrocedarea mai multor clădiri istorice, confiscate în perioada comunistă – sunt două dintre solicitările făcute de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, care l-a primit în