Premierul României, în vizită la Patriarhul Daniel: „Un prilej deosebit de a reafirma importanţa consolidării parteneriatului cu Biserica”

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit, joi, cu Patriarhul BOR, Daniel, şi cu ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la Palatul Patriarhiei. Într-o postare pe Facebook, șeful Guvernului de la București a menționat că, prin această vizită, urmărește consolidarea parteneriatului între autoritățile statului român și Biserică.

„Am avut bucuria să mă întâlnesc astăzi, la Palatul Patriarhiei, cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi cu ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. A fost un prilej deosebit de a reafirma importanţa consolidării parteneriatului cu Biserica, parteneriat ce implică atât promovarea valorilor pe care Biserica le apără şi le cultivă, cât şi rolul social al acesteia, prin programe şi activităţi de ajutorare a celor în nevoie”, a scris liderul PSD.

Amintim că, în toamna anului trecut, autoritățile române, la inițiativa premierului Ciolacu și a altor doi parlamentari social-democrați, au decis să aloce, din 2024, câte 2 milioane de euro anual pentru Mitropolia Basarabiei, aflată sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Române.

Tot atunci, Marcel Ciolacu s-a întâlnit și cu mitropolitul Petru al Basarabiei, cu care a discutat despre activitățile misionare ale Mitropoliei Basarabiei și necesitățile pe care le are, asigurându-l de toată susținerea din partea statului român.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram