Reprezentanții Ambasadei României în R. Moldova, alături de reprezentanți ai Biroului Atașatului Apărării, în frunte cu prim colaboratorul misiunii diplomatice, Ovidiu Năftănăilă, au participat astăzi la ceremonia religioasă dedicată Zilei Eroilor, organizată la parcela de onoare din localitatea Filipeni, raionul Leova, necropolă militară unde își dorm somnul de veci 28 de eroi necunoscuți ai Armatei Române.
La eveniment au participat reprezentani ai autorităților centrale și locale de pe ambele maluri ale Prutului, ai mediului diplomatic și numeroși localnici.
„Eroilor le datorăm respect și cinstirea memoriei pentru că prin jertfa lor ne-au oferit șansa istorică de a trăi într-o Românie modernă, membru al familiei europene și euroatlantice. Sacrificiul celor căzuți pe câmpurile de luptă, face mai prețioasă libertatea de care noi ne bucurăm astăzi”, se arată într-un comunicat al Ambasadei.
Proiectul comemorativ privind parcela de onoare de la Filipeni a fost derulat de către Ministerul Apărării Naționale al României, prin Oficiul National pentru Cultul Eroilor, cu sprijinul Ministerului Apărării al Republicii Moldova, prin Agenția pentru Știință și Memorie Militară, în baza prevederilor Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război românești situate pe teritoriul Republicii Moldova, semnat la Iași, la 3 martie 2012.