
Selecţionata Franţei a învins Portugalia cu scorul de 5-3, la loviturile de departajare, pe Volksparkstadion din Hamburg, într-un meci în care scorul a fost alb, 0-0, atât la finalul celor 90 de minute, cât şi după prelungiri.
Pentru Cristiano Ronaldo, meciul cu Franța a fost ultimul al său la Campionat European. Portughezul a anunțat înainte de acest joc că EURO 2024 este ultimul Campionat European la care mai joacă.
A fost ultimul meci din carieră și pentru Toni Kroos. Mijlocașul german a declarat însă că se simte mult mai afectat de eșecul suferit de selecționata sa, decât de faptul că își va încheia cariera. Germania, țara gazdă a turneului, a fost eliminată din sferturile EURO 2024, după ce a pierdut în fața Spaniei, scor 1-2.
Anglia – Elveția și Olanda – Turcia sunt ultimele două meciuri din sferturi. Meciul dintre Anglia și Elveția se va juca pe Merkur Spiel-Arena din Düsseldorf, de la ora 19:00. Meciul dintre Olanda și Turcia se va juca pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00.