Președintele Maia Sandu, alături de premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu au depus, în această dimineață, flori la a monumentul din scuarul Gării Feroviare, la ceremonia de comemorare a victimelor deportărilor sovietice, de unde au pornit garniturile cu basarabeni în anii represiunilor.
În discursul său, Maia Sandu, a evocat durerea și tragedia prin care a trecut poporul moldovean în acele vremuri întunecate și a îndemnat cetățenii să onoreze memoria și să cinstească numele celor deportați.
„Să le onorăm memoria, să le cinstim numele și să ne aducem aminte de ei așa cum erau – plini de omenie, cu frică de Dumnezeu, înrădăcinați în neam și cu mare dragoste de viață. Noi nu am ales să fim deportați. Nimeni nu ne-a întrebat. Nu am ales să fim înfometați, uciși, trimiși la război. Neamul nostru a sângerat în timp ce alții ne decideau soarta. Și chiar dacă nu putem schimba trecutul, avem datoria să-l cunoaștem. Să nu uităm niciodată ororile lui și să ne asigurăm că niciodată țara noastră nu va mai trece printr-o asemenea teroare”, a declarat Maia Sandu.
Șeful statului a subliniat impactul devastator al deportărilor asupra comunităților, amintindu-ne că aceste tragedii nu sunt doar cifre pe o listă, ci destine distruse și vieți marcate pe veci.
„E ca și cum peste noapte toți oamenii din localitățile Costești, Congaz și Cărpineni – 3 cele mai mari sate din Moldova – ar fi fost scoși din casele lor și ar fi dispărut. Peste 8 mii de bărbați, peste 14 mii de femei, aproximativ 12 mii de copii. Aceste cifre pentru noi nu sunt doar liste. Sunt destine, sunt vieți distruse și traume pentru întreg poporul nostru.
Poate pentru unii aceste lucruri sunt greu de imaginat azi. Dar bunicii, părinții, familiile noastre le-au trăit. Din toate etniile. Etnia nu a contat, nici limba vorbită, nici faptul că toți acești oameni erau nevinovați”, a punctat președintele.
În discursul său, Maia Sandu a adus paralele contemporane, evidențiind suferințele similare prin care trec astăzi oamenii din Ucraina, subliniind importanța păcii și libertății pentru viitorul Moldovei.
„Din păcate, asemenea lucruri greu de imaginat se întâmplă și azi, după ce Rusia a pornit un război inuman în țara vecină, Ucraina. Aproape 2 mii de copii au fost răniți sau uciși, iar peste 20 de mii au fost separați de familiile lor și duși nu se știe unde. Războiul își arată fața hidoasă în fiecare zi și doar curajul poporului ucrainean ține războiul departe de Moldova, departe de restul Europei.
Noi nu vrem război. Moldovenii niciodată nu au vrut război. Iar cei care au cunoscut teroarea acelor timpuri abia își rețin lacrimile când vorbesc despre suferințele prin care au trecut”, a punctat șeful statului”, a declarat președintele.
În încheiere, Maia Sandu a îndemnat cetățenii să viziteze expoziția-muzeu din Piața Marii Adunări Naționale, care onorează memoria victimelor deportărilor, unde pot vedea condițiile în care au fost deportate familiile lor, pot auzi înregistrări audio și pot găsi în Cartea Memoriei persoanele care au suferit.
Astăzi, se împlinesc 75 de ani de la al doilea val de deportări, care a trimis în Siberia și Kazahstan 34 de mii 270 de persoane, dintre care 11 mii 245 de copii.